Băsescu: Geoană nu are nicio şansă să câştige întrucât e garantat de Vanghelie şi Iliescu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Iaşi, că Mircea Geoană nu are nicio şansă să câştige alegerile prezidenţiale întrucât este garantat de Vanghelie şi de Iliescu, el spunând că va reveni la Iaşi de ziua Unirii pentru a sărbători cel de-al doilea mandat la Cotroceni.

Băsescu: Geoană nu are nicio şansă să câştige întrucât e garantat de Vanghelie şi Iliescu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Să nu spuneţi la nimeni ceea ce auziţi de la mine: Geoană n-are nicio şansă întrucât el este garantat de Iliescu şi Vanghelie. În ziua când mi-am depus candidatura la Biroul Electoral Central, Iliescu i-a spus lui Geoană că îi predă ştafeta, dar ceea ce n-a înţeles Iliescu este că ştafeta s-a terminat. Au fost trei mandate pe care Iliescu le-a avut şi nu poate pune acum un candidat care să sprijine oligarhia", le-a spus Traian Băsescu participanţilor la mitingul desfăşurat în Piaţa Unirii din Iaşi.

El a afirmat că în 22 noiembrie opţiunea românilor va fi "între a da ţara celor care au condus-o până în 1989, adică oligarhilor şi a o lăsa acolo unde este, adică poporului român".

"Românii trebuie să rămână stăpânii acestui popor. Voi reveni la Iaşi pe 24 ianuarie, de ziua Unirii pentru, a sărbători al doilea mandat al meu la Cotroceni", a spus Băsescu.

El s-a referit şi la criza economică, susţinând că din trimestrul al doilea al anului 2010 România îşi va relua creşterea economică, putând deveni una dintre ţările prospere din Europa.

"Putem deveni una din ţările prospere ale Europei. Nu putem face miracole, dar ne putem atinge ţelul. Este criză, dar învăţătura mea, ca şi marinar, m-a făcut să ţin mâna strâns pe timonă ca să putem să scoatem nava din furtună. Ştiu că nu toţi trăiţi bine. Vă propun să stăm umăr lăngă umăr şi vă doresc din tot sufletul să trăiţi bine", le-a mai spus Traian Băsescu participanţilor la miting.

La mitingul desfăşurat în Piaţa Unirii din Iaşi au participat câteva mii de persoane din judeţele Iaşi, Suceava, Botoşani şi Vaslui, fiind prezentă toată conducerea centrală a PDL, precum şi conducerea organizaţiei judeţene Iaşi.

După manifestaţia electorală este programat un concert susţinut de trupa Voltaj.

În cursul după-amiezei de duminică preşedintele Traian Băsescu va merge la Bacău, unde va participa la un alt miting al PDL.



comentează şi tu Momentan sunt 18 comentarii
Taguri:
basescu ,
geoana ,
candidat ,
alegeri ,
alegeri prezidentiale
COMENTARII
  • meme 11 nov 2009

    JOS BASESCU,JOS DICTATORUL,trebuie sa scapam de acest nesimtit si dezbinator

  • Dew 2 nov 2009

    Dupa toate regulile, cred ca avem de-a face cu o forma de alienatie mintala cu accente
    schizofrenice, depersonalizare accentuata prin deviatie comportamentala,pe fondul unei transmutatii
    mintale intr-o conjunctura hiperbolica,in eteromanie progresiva care este precursorul unei hipertimii
    galopante determinate de exhibitionismul maladiv. Marele profesor de psihologie Karl Leonard in
    lucrarea ,,Personalitati accentuate,, definea acest tip de ,,alterare mintala,, ca o ,,transgresare a lumii
    eterice din virtualul malefic in realitatea victionala,,.Specific acestui tip de individ sunt urmatoarele
    manifestari pregnante:
    1.Pentru dezvoltarea si exacerbarea germenilor maladivi comportamentali, a avut nevoie de doi
    factori:factorul mediu circumstantial si factorul politic complementar.
    a.Factorul mediu circumstantial a fost oferit de populatie prin doua forme:
    a1.nemultumirile fata de erorile si abuzurile vechilor guvernari;
    a2.mituirea comunitatilor sarace, aduse in pragul disperarii, care si-au pierdut constiinta civica, cu
    bunuri alimentare de mica valoare comparativ cu valoarea votului lor;
    b.Factorul politic, s-a concretizat in coalizarea ,,rezidurilor menajere a nonvalorilor’’ din partidele
    de pe esicherul politic, si organizarea lor in cea mai paguboasa organizatie mafiota care a pornit sub
    numele de PD, si ulterior PDL.S-au regasit aici toti care nu au avut acces sau au avut acces limitat
    la putere, la fondurile publice, care aveau un singur ideal: jecmanirea Romaniei prin orice mijloc, in
    interes propriu.
    2.Dupa exploatarea discretionala a circumstantialului si subjugarea complementaismului,incepe
    dezagregarea realitatii si manifestarea in forta a alienatiei.
    Este stadiul in care poporul in inconstienta sa fata de pericolul individului,ii ofera puterea in urma
    votului, si asteapta realizarea promisiunilor electorale.
    In acelasi timp, prin succesul reportat, sustinatorii sai vorace, vad in el stapanul care ii va conduce la
    bogatiile poporului, si se prosterneaza in fata lui.Astfel apare un partid de marionete, conduse de un
    personaj depersonalizat,discurabil, precum impostorul Emil Boc.(Profesorul universitar de drept
    constitutional care nu cunoaste Constitutia!)
    De acum incolo, realitatea se transforma in irealitate pt.Basescu.El crede ca este un stapan absolut,
    in fata caruia institutiile statului si puterile in stat ii sunt subordonate.Ignora si instiga la
    nerespectarea Parlamentului si Justitiei, ignora si instiga la nerespectarea Constitutiei, incearca sa
    impuna si sa mentina guverne nelegitime, impune si propaga perceptele antinationale ,,destrama si
    subjuga,, (divide et impera).
    Expresiile utilizate in campania electorala exprima perceptele sale vis-à-vis de calitatea poporului.
    Prin expresia ,,..ii voi invinge pe toti ‘’ el pune mai presus cateva personalitati politice ,,cu care se ra zboieste’’,ignorand ca de fapt poporul care decide.Pentru el, in acest context, poporul este o masa de manevra, surclasata de acei candidati cu care el se lupta.
    Prin expresia ,,nu voi lasa Romania pe mana…..’’, el déjà se crede stapan absolut asupra Romaniei, pe care o asimileaza unei mosii proprii.
    Instictele de a dizolva Parlamentul, de a-l reduce, sunt demonstratii de nebunie accentuata, care justifica inclusiv ,,jocurile aventuriere’’ de raliere la asociatii teroriste arabe contra propriilor concetateni.
    Acestea sunt cateva ( condensate) analize ale unui individ amalagmatic si efemer,care se bazeaza pe realitatile conjuncturale, expunerile si declaratiile necenzurate ale propriilor consilieri si colaboratori.
    Sunt parte din viitorul volum care va apare in anul 2010 sub numele de ,,Un presedinte unicat : impostor,infractor,tradator,terorist contra propriei tari’’.

  • @degetica 1 nov 2009

    Dar ce-ai cu el femeie ??? ca si el tot la tzatza lui iliescu a crescut ,ca si oprescu si geoana ...tu esti convinsa ca Iasul tot involuat a ramas ca acum douazeci de ani?...cum de vorbesti in numele unui municipiu intreg?

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa