Băsescu, în vizită de lucru în Germania, unde se întâlneşte cu preşedintele Joachim Gauck

Preşedintele Traian Băsescu se află, vineri, în Germania, unde se întâlneşte cu preşedintele Joachim Gauck şi cu Hans-Gert Pöttering, fost preşedinte al Parlamentului European, având programată şi participarea la "conferinţa federală de presă cu jurnaliştii acreditaţi la Parlamentul german".

660 afișări
Imaginea articolului Băsescu, în vizită de lucru în Germania, unde se întâlneşte cu preşedintele Joachim Gauck

Băsescu, în vizită de lucru în Germania, unde se întâlneşte cu preşedintele Joachim Gauck (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale remis vineri dimineaţă, preşdintele Traian Băsescu face în cursul zilei o vizită de lucru în Republica Federală Germania, urmând ca la ora 11.00 (ora României), la Berlin, să participe la Conferinţa federală de presă cu jurnaliştii acreditaţi la Parlamentului german.

De asemene,a şeful statului român va avea o întâlnire cu Hans-Gert Pöttering, fost preşedinte al Parlamentului European la ora 14.45 (ora României).

La ora 18.45 (ora României), la München, preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte cu preşedintele Republicii Federale Germania, Joachim Gauck.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici