Băsescu informează Parlamentul despre suplimentarea numărului de jandarmi români în Afganistan

Preşedintele Traian Băsescu a trimis conducerii Camerei Deputaţilor o informare privind aprobarea suplimentării participării României cu 65 de jandarmi la misiunea NATO din Afganistan, iar aceasta urmează să fie citită în plen.

315 afișări
Imaginea articolului Băsescu informează Parlamentul despre suplimentarea numărului de jandarmi români în Afganistan

Băsescu informează Parlamentul despre suplimentarea numărului de jandarmi români în Afganistan (Imagine: Gabriel Pantiru/Mediafax foto)

Şeful statului a arătat, într-o scrisoare adresată conducerii Camerei Deputaţilor, că NATO a solicitat autorităţilor române, cu ocazia Conferinţei de generare a forţelor pentru operaţia ISAF, din 23-25 ianuarie, suplimentarea participării cu forţe ale Jandarmeriei Române la misiunea NATO de instruire a forţelor afgane de poliţie, NATO Training Mission în Afganistan/NTM-A.

Băsescu a precizat că România participă, în acest moment, la misiunea NATO Training Mission în Afganistan cu 66 de jandarmi - instructori pentru forţele de poliţie afgane.

"În temeiul prevederilor articolelor 7 şi 27 din Legea 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, am aprobat propunerea prim-ministrului Guvernului României referitoare la suplimentarea participării României cu 65 de jandarmi la misiunea NATO de pregătire a forţelor afgane de poliţie, până la încheierea acesteia", se arată în scrisoarea adresată conducerii Camerei.

În scrisoare se mai precizează că fondurile necesare participării României la această misiune sunt asigurate de Statele Unite ale Americii, Ministerul Administraţiei şi Internelor urmând să suporte cheltuielile referitoare la salariile din ţară şi asigurările de viaţă.

Secretarul Camerei Nicolae Mircovici a precizat că scrisoarea va fi citită în plenul Camerei Deputaţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici