Băsescu invită partidele la dialog pe Constituţie şi reoganizare, în a treia decadă a lui iunie

Preşedintele Traian Băsescu invită partidele politice la dialog pe tema revizuirii Constituţiei şi pe cea a reorganizării administrative a ţării, în a treia decadă a lunii iunie.

225 afișări
Imaginea articolului Băsescu invită partidele la dialog pe Constituţie şi reoganizare, în a treia decadă a lui iunie

Băsescu invită partidele la dialog pe Constituţie şi reoganizare, în a treia decadă a lui iunie (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Şeful statului a susţinut, vineri, într-o declaraţie la Cotroceni, că a observat disponibilitatea unora dintre liderii politici din opoziţie de a fi solidari cu reducerea la 300 a numărului de parlamentari şi chiar propunerea de a se iniţia imediat o lege în acest sens.

Traian Băsescu a adăugat că, deşi nu există o similitudine în privinţa modului în care să se facă acest lucru - prin revizuirea Constituţiei sau prin lege - dar este clar că există şi punct de vedere comune.

Preşedintele a mai spus că nu crede că cineva ar fi împotriva soluţiilor care flexibilizează prevederile pentru confiscarea averilor ilicite. "Cred că aici n-am avea o problemă chiar şi în Parlament", a adăugat Băsescu.

Referindu-se la reoganizarea administrativă a ţării, preşedintele a precizat că a observat numeroase puncte de vedere care susţin reorganizarea, deşi există mai multe viziuni, respectiv cu opt regiuni, cu până la 12 regiuni sau cu 16 regiuni.

"Nu există, ca şi la Constituţie, o unitate de puncte de vedere asupra modalităţilor, dar există puncte de vedere comune între putere şi opoziţie ca acest lucru să se întâmple", a adăugat Băsescu.

Şeful statului a arătat că s-a creat o bună oportunitate pentru iniţierea unui dialog putere-opoziţie care să ducă spre "o soluţie comună".

El a adăugat că este de părere că acest dialog ar putea fi iniţiat înainte de sfârşitul actualei sesiuni parlamentare, în a treia decadă a lunii iunie, şi a precizat că va adresa această invitaţie partidelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici