Băsescu îşi recunoaşte înfrângerea înainte de alegerile pentru Primăria Capitalei: „Şansele mele sunt minime”

Traian Băsescu, europarlamentar şi candidat al PMP la Primăria Capitalei, a declarat, într-un interviu pentru o publicaţie online, că şansele sale de a cîştiga alegerile la Bucureşti sunt minime, şi s-a declarat nostalgic după alegerile din 2000, când a câştigat primăria Capitalei în faţa lui Sorin Oprescu.

25970 afișări
Imaginea articolului Băsescu îşi recunoaşte înfrângerea înainte de alegerile pentru Primăria Capitalei: „Şansele mele sunt minime”

Băsescu îşi recunoaşte înfrângerea înainte de alegerile pentru Primăria Capitalei: „Şansele mele sunt minime”

Întrebat de ce persistă să candideze la Bucureşti în condiţiile în care este politicianul care nu a suferit nicio înfrângere electorală, Traian Băsescu a afirmat că el vrea să câştige doar respect, chiar dacă ştie că va pierde confruntarea. 

„Foarte mulţi m-au întrebat asta. Nu e un risc, ştiu care e rezultatul alegerilor, îl intuiesc, pentru că nu mai am şansa votului pe om din 2000.

Acum bucureştenii vor mai multă politică, e polarizare pe votul politic. Deci şansele mele sunt minime. Dar pot să câştig respect prezentându-mă ca un profesionist”, a spus Băsescu.

În ultima săptămână de campanie, Traian Băsescu a schimbat tactica şi îşi justifică candidatura prin rolul său de a crea probleme PNL şi USR, dacă ar pierde alegerile Nicuşor Dan, candidat independent, susţinut de cele două partide. 

Candidatul PMP la Primăria Capitalei, Traian Băsescu, a preconizat duminică că Alianţa PNL – USR-PLUS este pe punctul de a pierde alegerile în Capitală. Fostul preşedinte şi primar al Capitalei a lansat un atac la adresa lui Ludovic Orban.

Potrivit unui sondaj prezentat sâmbătă de Nicuşor Dan, Traian Băsescu ar avea 9%, iar distanţa dintre primii doi clasaţi este mai mică de 2 %, ceea ce înseamnă că dreapta pierde prin prezenţa fostului primar la alegeri. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici