Băsescu: Ne dorim un parteneriat de pe poziţii de egalitate cu Federaţia Rusă
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că România doreşte un parteneriat de pe poziţii de egalitate cu Rusia, bazate pe respectul intereselor celuilat şi că au existat nişte incidente diplomatice în ultima perioadă, dar pe care Bucureştiul nu le consideră specifice relaţiei româno-ruse.
Băsescu: Ne dorim un parteneriat de pe poziţii de egalitate cu Federaţia Rusă (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
"Au existat şi nişte incidente diplomatice în ultima perioadă, dar noi nu le considerăm specifice relaţiei româno-ruse. Ne dorim un parteneriat de pe poziţii de egalitate cu Federaţia Rusă. Nu de egalitate ca forţă economică, ca forţă militară, nu de egalitate ca influenţă, dar relaţiile noastre trebuie să fie bazate pe respectul intereselor celuilalt. Noi suntem gata să respectăm interesele Federaţiei Ruse, cu condiţia ca şi ale noastre să fie respectate", a declarat Traian Băsescu la Reuniunea anuală a diplomaţiei româneşti, care se desfăşoară la Palatul Cotroceni.
El a caracterizat actuala relaţie cu Rusia drept una "pragmatică, tradiţională" şi le-a spus diplomaţilor români că nevoia de a creşte nivelul de încredere între cele două ţări este deosebită, acuzând "lipsa noastră de interes" în a diminua deficitul balanţei comerciale cu China.
Referindu-se la relaţia dintre România şi China, şeful statului a afirmat că este excepţională din punct de vedere politic, nu şi economic.
"(Sunt relaţii – n.r.) excepţionale cu China la nivel politic. Stăm mult mai rău la nivel economic, avem un deficit de balanţă comercială de peste două miliarde de euro", a spus Băsescu.
La Reuniunea anuală a diplomaţiei româneşti, care se desfăşoară la Palatul Cotroceni, participă şi ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu.
-
Vanghelie: Funcţia mea se numeşte Marian Vanghelie. Partidul în ansamblu recunoaşte expertiza mea
Politic astăzi, 17:34
Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie a declarat, miercuri, după şedinţa CEX, că numirea sa ca preşedinte executiv interimar al organizaţiei arată că partidul în ansamblu îi recunoaşte expertiza "managerială" pentru campaniile electorale. citeşte tot
-
EURO a atins MAXIMUL ultimelor opt săptămâni, în perspectiva unui acord de finanţare a Greciei
Economic astăzi, 16:32
Euro a atins miercuri un maxim al ultimelor opt săptămâni faţă de dolar, iar acţiunile europene sunt în creştere, susţinute de aşteptările ca Grecia să încheie în curând un acord pentru al doilea program de susţinere financiară. citeşte tot





Parteneriat? Egalitate? intre Ro si Rusia?? Asa ceva n-a fost vreodata si nu cred ca va fi ..