Băsescu: „Pensionarii sunt furaţi ca în codru”/ Fostul preşedinte susţine că pensionarii au pierdut în medie 904 de lei în 2020

  • Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că prin neaplicarea legii pensiilor din 2010, care prevedea indexarea de la 1 ianuarie a fiecărui an, pensionarii au pierdut în medie 904 de lei în acest an.
  • Băsescu: „Prin creşterea valorii punctului de pensie cu 14 la sută, începând cu 1 septembrie va fi o crestere de 181 RON/lună însemnând o creştere cumulată în anul 2020 de 724 RON/lună.”
  • Pensiile vor creşte cu 14% de la 1 septembrie, comparativ cu 40% cât era prevăzut, reiese din proiectul rectificării bugetare care va fi aprobat în şedinţa de Guvern de vineri. ​
4150 afișări
Imaginea articolului Băsescu: „Pensionarii sunt furaţi ca în codru”/ Fostul preşedinte susţine că pensionarii au pierdut în medie 904 de lei în 2020

Băsescu: „Pensionarii sunt furaţi ca în codru”/ Fostul preşedinte susţine că pensionarii au pierdut în medie 904 de lei în 2020

„Fiecare pensionar este furat de guvernul PNL şi fostul guvern PSD care v-a păcălit cu legea Olguţei, în medie cu 904 RON în anul 2020.

Liberalii încă mai au scuza crizei, dar Olguţa şi Dragnea au planificat furtul înainte de declanşarea crizei;

Total bani furaţi din buzunarele celor 5,16 milioane pensionari în anul 2020 – 4.664.640.000 RON sau 965.763.975 EURO. De patru ani atenţionez că pensionarii sunt furaţi ca-n codru prin neaplicarea indexării la 1 ianuarie a fiecărui an aşa cum cere Legea 263 din 2010.”, a comentat Băsescu pe Facebook.

Calculele fostului preşedinte sunt raportate la pensia medie din 2019 de 1292 RON/lună:

1.Dacă la 1 ianuarie se aplica indexarea cu inflaţia cumulată cu 50 la sută din creşterea salariului mediu brut ar fi trebuit aplicată o creştere de 136 RON/lună ceea ce la nivelul a 12 luni ar fi însemnat 1.632 RON/an la nivelul pensiei medii.

2.Prin creşterea valorii punctului de pensie cu 14 la sută, începând cu 1 septembrie va fi o crestere de 181 RON/lună însemnând o creştere cumulată în anul 2020 de 724 RON/lună.

3.Banii furaţi de guvern fiecărui pensionar anul acesta în lipsa aplicării indexării la 1 ianuarie la schimb cu creştere punctului de pensie cu 14 la sută : 1632 RON – 724 RON egal 908 RON

4.Dacă de la 1 ianuarie se aplica indexarea, creşterea cu 136 RON a pensiei medii, ar fi însemnat procentual o creştere cu 10,5 la sută a pensiei medii. Acum pricepeţi dragi pensionari cât v-a înşelat Olguţa cu promisiunea de 40 la sută de la 1 septembrie 2020 când de fapt voi aveaţi dreptul conform Legii 263 din 2010 la o indexare de 10,5 la sută de la 1 ianuarie 2020?”

Pensiile vor creşte cu 14% de la 1 septembrie, comparativ cu 40% cât era prevăzut, reiese din proiectul rectificării bugetare care va fi aprobat în şedinţa de Guvern de vineri. ​

 

Pensionarii batjocoriţi şi înşelaţi! Fiecare pensionar este furat de guvernul PNL şi fostul guvern PSD care v-a...

Publicată de Traian Băsescu pe Joi, 13 august 2020

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici