Băsescu: Pentru turul al doilea, ar trebui cel puţin trei dezbateri, "dacă nu una în fiecare zi"
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că, în opinia sa, înainte de turul al doilea al prezidenţialelor ar trebui organizate cel puţin trei dezbateri pe teme precum politica externă şi de securitate, reforma statului şi viziunea despre România.
Băsescu: Pentru turul al doilea, ar trebui cel puţin trei dezbateri, "dacă nu una în fiecare zi" (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)
"Cred că ar trebui să ne focusăm acum pe dezbateri care vizează în mod deosebit atitudini şi atribuţiuni ale preşedintelui României, în conformitate cu Constituţia", a spus preşedintele.
"Cred că ar trebui să avem o dezbatere pe politica externă şi securitate, o altă dezbatere pe reforma statului - în care preşedintele trebuie să fie implicat pentru că este parte a statului - şi o a treia dezbatere care să vizeze viziunea despre România", a spus Băsescu.
El a adăugat că ar trebui făcute cel puţin trei dezbateri, "dacă nu una în fiecare zi".
"Este ceea ce eu cred, dar nu ştiu dacă ne vom putea înţelege", a mai declarat Traian Băsescu.
Înaintea turul întâi al alegerilor prezidenţiale a avut loc o dezbatere, la Cluj, între Traian Băsescu şi Crin Antonescu. O dezbatere convenită de staff-urile de campanie, care ar fi trebuit să aibă loc la TVR, între primii cinci candidaţi conform sondajelor de opinie (Traian Băsescu, Mircea Geoană, Crin Antonescu, Kelemen Hunor şi Sorin Oprescu), a fost anulată.
În ultima zi a campaniei electorale pentru turul întâi a avut loc o dezbatere între Traian Băsescu, Mircea Geoană şi Crin Antonescu, organizată de IPP la Palatul Parlamentului.
-
Ponta: Declaraţiile unor oficiali maghiari în cazul Jozsef nu sunt în linia relaţiei de buni vecini
Politic ieri, 23:02
Premierul Victor Ponta afirmă că declaraţiile unor oficiali maghiari pe tema reînhumării poetului Nyiro Jozsef, printre care preşedintele Parlamentului ungar, "nu sunt în linia relaţiei de bună-vecinătate dintre statul român şi cel maghiar" şi anunţă că va discuta problema cu prim-ministrul Ungariei citeşte tot
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot





Geoana ar trebui sa evite confruntarile directe cu Basescu! E suficienta doar una! Basescu va latra prea mult. Dar Geoana trebuie pregatit bine! Mai ales la elementele surpriza!
Sarmanul de Basinescu !!!! El lupta cu tot sistemul ticalosit, impotriva mogulilor si are nevoie de sustinerea poporului roman.... Vai ce patetic!!!!!!!! A la Basescu! hi, hi, hi...Probabil ca el de fapt cu asta va ramane in istorie, cu altceva NU CRED>>>>>> Pai, mai Roamnilor, cum sa lupte el cu sitemul de ticalosit, daca el face parte din el?????Politicienii alde Unritica, Vanghelica, Bercenica din ce sistem oare fac parte ? EBUta lui de cine a fost * de a ajuns tocmai in EuroP?Hi
confruntari in fiecare zi? pai de unde sa aiba Geoana atatea casete cu Obama? ce sa zica el zilnic? ca la marea confruntare a terminat mai repede motivatia candidaturii la presedentie!