Băsescu: Plecarea PSD nu e un lucru bun, dar e departe de a fi o tragedie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că plecarea PSD de la guvernare nu este un lucru bun, dar este departe de a fi o tragedie, iar Guvernul poate funcţiona.

Băsescu: Plecarea PSD nu e un lucru bun, dar e departe de a fi o tragedie (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

Preşedintele a apreciat că plecarea social-democraţilor din Guvern este departe de a fi o tragedie, deşi nu este un lucru bun.

El a spus că situaţia actualului Guvern, din care, în acest moment, face parte doar PDL, nu trebuie confundată cu cea a unui cabinet demisionar, sau care se confruntă cu o moţiune de cenzură trecută de Parlament.

"Nu este afectată sub nicio formă gestionarea resurselor financiare ale bugetului de stat. Aş ruga să se facă deosebirea între guvern demisionar, care are capacitatea de exerciţiu redusă, de guvern care, eventual, a fost înfrânt într-o moţiune de cenzură, care, de asemenea, are capacitatea de exerciţiu redusă; în momentul de faţă, Guvernul României are toată capacitatea de exerciţiu, aşa cum ea este prezentată de Constituţia României", a spus preşedintele.

Miniştrii PSD şi-au depus, joi, demisiile, după ce preşedintele Băsescu a semnat revocarea din funcţie a lui Dan Nica şi numirea ca interimar la conducerea MAI şi în funcţia de vicepremier a lui Vasile Blaga.



comentează şi tu Momentan sunt 6 comentarii
Taguri:
BĂSESCU ,
PSD ,
GUVERN
COMENTARII
  • pipin 2 oct 2009

    Eu am fost convins ca acest parvenit glumeste.Nu a glumit.Astfel GUVERNUL Boc II este o inovatie mondiala..,ca prostie politica. Acest caz este totusi bun:toti profesorii de politologie vor preda de la catedra acest exemplu unic...Ha ha ha

  • flit 2 oct 2009

    rosii din clanul bolshevic crescut de ilici-kgb este in agonie ! Marinelu' ii frige de nu pot dormi din cauza cosmarelor cu "base" ! Romanimea a inteles cine a jefuit-o in ultimii 20 de ani si-l va ajuta pe Basescu la "curatenia generala". Parlamentul Unicameral va fi primul pas !!!

  • Cucu 1 oct 2009

    Va fi o tragedie pentru tine alcoolicule si depravatule. In timp ce contracandidatii tai vor castiga zilnic sustinatori, tu vei pierde zilnic acest electorat. Va urma pentru tine dezastrul: continuarea proceselor in care ai fost inculpat pana ai furat prezidentialele, si noile procese care vor veni pentru tine si famiglia ta.
    Cu aceasta ocazie, dna Maria iti va reda libertatea sa te combini cu japita nationala, Udrea.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa