Băsescu: Ponta, "iresponsabil vesel", îl sprijină implicit pe oligarhul Plahotniuc

Fostul preşedinte Traian Băsescu consideră că prin atacul pe care fostul premier Victor Ponta l-a declanşat la adresa preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, social-democratul îşi merită supranumele de "iresponsabil vesel", întrucât îl sprijină implicit pe oligarhul Vlad Plahotniuc.

750 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Ponta, "iresponsabil vesel", îl sprijină implicit pe oligarhul Plahotniuc

Băsescu: Ponta, "iresponsabil vesel", îl sprijină implicit pe oligarhul Plahotniuc

''Este ultima şansă! La Chişinău, Preşedintele Nicolae Timofti a câştigat bătălia politică împotriva oligarhului tupeist Plahotniuc. Ion Păduraru, un fost judecător şi un proeuropean convins, a primit şi onoarea, dar şi misiunea grea de a forma noul guvern. Dacă va fi sprijinit inclusiv din România, cred că va reuşi (prietenii lui Plahotniuc de la Bucureşti ştiu despre ce vorbesc). Alegerile anticipate în R.Moldova convin Moscovei şi forţelor politice promoscovite. În schimb, instalarea guvernului Păduraru înseamnă menţinerea direcţiei vest, ceea ce este în interesul major al României. Preşedintele Nicolae Timofti şi-a făcut datoria faţă de R.Moldova. Şi-o va face şi România?'', a scris Băsescu, vineri, pe contul de Facebook.

El a subliniat că după formarea şi validarea în parlament a noului guvern, România trebuie să vireze imediat suma necesară închiderii bugetului pentru anul 2016 şi a recomandat Ministerului de Finanţe să intre deja în discuţii cu omologii de la Chişinău în baza legii de împrumut aprobată de Parlamentul României.

Într-un post scriptum, fostul preşedinte a comentat că ''poziţia lui V.V.Ponta împotriva Preşedintelui Timofti şi în sprijinul implicit al oligarhului Plahotniuc nu face decît să-i consolideze supranumele de «iresponsabil vesel»''.

Victor Ponta a comentat, vineri dimineaţa, pe marginea situaţiei din Republica Moldova. ''Nu am vrut să pară că dau indicaţii prietenilor mei de acolo pe care îi respect şi apreciez. Şi oricum în liniştea totală produsă de cei care au acum funcţii şi responsabilităţi în România vocea mea s-ar fi auzit prea tare! În ultimele două luni am reuşit însă să exportăm peste Prut prostia, miopia şi dezinteresul caracteristic de la Bucureşti! Trădarea Bucureştiului este cu atât mai condamnabilă cu cât nu ne mai aflăm în 1940, singuri împotriva unei URSS formidabil de puternică. Deci azi e pură laşitate şi prostie! Când cei de la Chişinău aveau cea mai mare nevoie de sprijinul nostru, liderii noştri politici au plecat în vacanţă!'', a afirmat Ponta.

El a lansat un atac dur la adresa preşedintelui Klaus Iohannis şi a preşedintelui Nicolae Timofti. ''Exact când era nevoie mai mare la Bucureşti şi Chişinău, sunt cei mai slabi şi inadecvaţi lideri! Am văzut că Preşedintele Timofti al Moldovei (un om de treabă şi bun la suflet, dar total rupt de realitate şi influenţat negativ de oameni cu resentimente personale) tocmai l-a decorat pe Preşedintele Iohannis (cel care a "contribuit" mult în ultimul an la situaţia Moldovei prin faptul că nu a făcut absolut nimic!). Cred că amândoi merită să fie decoraţi de Vladimir Putin pentru modul în care dau pe tavă Moldova înapoi Rusiei (după ce în 2014 fraţii noştri de peste Prut ajunseseră în cel mai apropiat punct de România şi Europa din ultimii 75 ani)'', a afirmat fostul premier.

El a afirmat că Partidul Democrat de la Chişinău nu a fost susţinut de România din cauză că ar fi partener al PSD, iar Partidul Liberal pentru că ar fi fost de partea fostului preşedinte Traian Băsescu. ''Noi am refuzat să îl sprijinim pe Leancă (cel mai sincer şi onest pro-european şi român) pentru că în 2014 a votat cu Ponta. Am refuzat să sprijinim Partidul Liberal condus de Ghimpu şi Chirtoacă (cei mai consecvenţi şi asumaţi unionişti) pentru că au fost prieteni şi rude prin alianţă cu Băsescu. Am refuzat să sprijinim Partidul Democrat (cel mai puternic acum în Parlamentul de la Chişinău) pentru că este social-democrat şi partener al PSD. Am refuzat să sprijinim Guvernul Streleţ al PLDM pentru că a făcut sedinţa comună cu Guvernul României în septembrie la Neptun. Rusia nu suferă de orbirea conducătorilor de la Bucureşti. Dodon şi Usatâi sunt sprijiniţi puternic şi pe faţă şi în cazul alegerilor anticipate pot câstiga şi Parlamentul şi Guvernul şi vor alege şi noul Preşedinte (mandatul celui actual expiră în martie anul acesta)'', a conchis Ponta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici