Băsescu: Preşedinţia va face recurs la decizia CAB în cazul Blaga
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la sediul său de campanie, că Administraţia Prezidenţială va face recurs la decizia CAB de suspendare a decretului de numire în funcţia de ministru de Interne a lui Vasile Blaga, după ce va fi făcută publică motivaţia Curţii.
Băsescu: Preşedinţia va face recurs la decizia CAB în cazul Blaga (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
"Recursul îl va face Preşedinţia, după ce va fi prezentată motivaţia. Trebuie să mă sfătuiesc cu judecătorii de la Curtea Constituţională, pentru că avem un Parlament care a trântit un guvern, a respins un al doilea guvern, iar pe al treilea nu vrea să-l audieze, să spună da sau nu", a declarat Traian Băsescu.
Anterior, preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că, în privinţa situaţiei de la Ministerul de Interne, ca urmare a suspendării decretului de numire a lui Blaga, se va sfătui cu CC, apreciind că nu mai sunt articole în Constituţie pentru ce se întâmplă în România în momentul de faţă.
Premierul interimar Emil Boc a afirmat, vineri, la Târgovişte, că actele emise de ministrul Vasile Blaga în ultimele două luni sunt perfect valabile şi s-a declarat convins că decizia Curţii de Apel Bucureşti (CAB) privind suspendarea decretului de înlocuire a lui Nica va fi atacată de Preşedinţie.
"Soluţia pe care o avem este una simplă. În primul rând, respectarea deciziei judecătoreşti. În al doilea rând, sunt convins că ea va fi atacată de Instituţia Prezidenţială. Până în acel moment, al judecării recursului, ministrul Blaga este ministru interimar la Interne cu calitatea suspendată de ministru. Din punctul nostru de vedere, care are la bază suportul legal, ministrul Blaga este ministru de Interne, are calitatea suspendată, iar toate actele emise sunt acte valabile. Să nu se înţeleagă că prin această decizie vine altcineva la Ministerul de Interne", a spus Emil Boc.
Potrivit acestuia, MAI va fi coordonat de secretarii de stat, până se va judeca situaţia "generată de CAB".
"Decizia instanţei este una de suspendare temporară, până la realizarea judecăţii a calităţii de ministru. Asta înseamnă că Ministerul de Interne va fi coordonat, potrivit atribuţiilor pe care le au, de secretarii de stat în momentul de faţă, pe diversele structuri şi pe competenţe, iar secretarul general al ministerului va avea şi atributul de ordonator de credite până se va judecă această situaţie generată de Curtea de Apel Bucureşti", a precizat Boc.
Premierul interimar a catalogat decizia Curţii de Apel Bucureşti că fiind "stranie" şi fără precedent, cu atât mai mult cu cât decretele preşedintelui nu pot fi atacate în contencios administrativ.
"Pentru prima dată avem o decizie a unei Curţii de Apel care înfrânge o decizie a Curţii Constituţionale, ori judecătorul suprem în materie de constituţionalitate în România este Curtea Constituţională, iar Curtea Constituţională, săptămâna trecută, a spus foarte clar şi răspicat, în baza aceleiaşi sesizări, că revocarea şi numirea ca interimar a lui Vasile Blaga este constituţională. Din acest punct de vedere, decizia Curţii de Apel este stranie. Este pentru prima dată când se acceptă în jurisprudenţă constituţională din România ca un decret al preşedintelui să fie atacat în contencios administrativ. Decretele preşedintelui nu pot fi atacate în contencios administrativ. Este o practică noua a instanţelor judecătoreşti şi reprezintă o bizarerie juridică fără a mai fi întâlnită până acum în România'' a mai spus premierul interimar.
Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, suspendarea decretului prin care Dan Nica a fost înlocuit cu Vasile Blaga la conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), până la pronunţarea instanţei pe anularea acestui act al preşedintelui.
-
Berca: Utilizarea sumelor pentru calamităţi se face prin atribuire directă. Decizia e a comitetului judeţean
Social ieri, 21:50
Utilizarea sumelor alocate de Guvern pentru eliminarea efectelor generate de calamităţi este realizată fără licitaţie, prin atribuire directă conform legii, iar decizia este luată în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Internelor, Gabriel Berca. citeşte tot
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social ieri, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot





DOMNILOR ASTIA DIN CAB. CUM SA DEA DREPTATE LA CEVA DEMOCRATIC SI ANTI ILICI CAND EI SUNT VECHEA STRUCTURA DE CONDUCERE COMUNISTA,ASTA INVATARE DE MINTE CA LA URMATORUL MANDAT SA-I STARPEASCA DIN RADACINA PE VECHII NOMENCLATURISTI PCR.
noi cum il putem da in judecata pe matelot pentru toti banii cheltuiti pentru toanele sale?
cum vor raspunde toti consilierii prezidentiali implicati in campania asta ?
...psd-ul a intrat in panica, nu mai stiu ce sa inventeze, dupa cea au dat jos guvernul in plina criza economica, acuma incearca sa blocheze institutiile statului cu fel de fel de trucuri, dar nu mai este mult pana pe 6 decembrie. Sper ca romanii sa vine in numar mare la vot si sa dea peste bot la acesti tradatori de tara, sa scapam de ei definitiv.