Băsescu, râzând, despre o afirmaţie a sa din 2009: Eram sub influenţa alcoolului - VIDEO
Şeful statului ar fi afirmat, marţi, la întâlnirea cu parlamentarii, într-un schimb de replici despre pensia socială minim garantată, potrivit unei înregistrări Antena 3, că s-a aflat "sub influenţa băuturilor alcoolice" atunci când a susţinut, în 2009, că aceasta trebuie să fie de 500 de lei.
Băsescu, râzând, despre o afirmaţie a sa din 2009: Eram sub influenţa alcoolului (Imagine:Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Afirmaţiile îi sunt atribuite lui Traian Băsescu de Antena 3, care a dat publicităţii, marţi, o înregistrare despre care afirmă că ar fi fost făcută la întâlnirea de marţi dintre preşedinte şi parlamentarii "din arcul puterii".
Potrivit înregistrării audio difuzată marţi seară de Antena 3, unul dintre participanţi, un parlamentar, îi spune şefului statului, în legătură cu pensia socială minim garantată: "În 2009 mi-aţi spus că ar fi fost bine ca ea să fi fost de 500 de lei".
"Eram sub influenţa băuturilor alcoolice", îi răspunde Băsescu, după care pe înregistrarea dată publicităţii de Antena 3 se aud râsete.
"Deci aşa mi-aţi spus, şi ştiu că atunci credeaţi foarte mult în această treabă", continuă înterlocutorul preşedintelui.
În replică, Băsescu îi spune acestuia că "asta" a fost "lansată" în campania din 2008 şi susţinută de guvernul de atunci, care a decis majorarea ei fără a-l consulta.
"Eu, în campania prezidenţială, nu am susţinut aşa ceva", continuă Băsescu.
"Nu aţi vorbit în campanie despre pensia socială minim garnatată?", revine interlocutorul preşedintelui.
Acesta răspunde: "Nu am vorbit despre ea pentru că era deja introdusă".
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot
-
GRECII ÎMPOTRIVA LUI LAGARDE: Nu ne vindeţi gogoşi, doamnă! Nu ne luaţi drept idioţi!
Externe astăzi, 20:03
Grecii erau furioşi, duminică, şi îşi exprimau pe Internet profundul dezacord faţă de declaraţiile directoarei FMI Christine Lagarde, care au determinat peste 10.000 de comentarii pe pagina sa de Facebook şi înfiinţarea paginii intitulate "Grecii împotriva lui Lagarde",. citeşte tot





I-A UITATIVA PE SITE ASTA WWW.POLITICIENII.RO SI SPUNETI-MI SI MIE NUI ASA CA ESTE TRUCAJ CU LAVINIA IMI SPUNETI PE ID CRISTINAELENA19952000.
AI DREPTATE MARIA MARE DREPTATE
parca numai atunci...vorba celor de la fostul catavencu...al nostru umblă "impuscat" tot timpul...