Băsescu: România nu trebuie lăsată pe mâna alianţei de la Grivco
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat pentru funcţia supremă în stat, că România nu trebuie lăsată pe mâinile "alianţei de la Grivco", el precizând România nu este a lui Iliescu, Hrebenciuc, Geoană, Marko, Voiculescu sau Vântu.
Băsescu: România nu trebuie lăsată pe mâna alianţei de la Grivco (Imagine din arhivă; Adi Piclisan/Mediafax Foto)
El a arătat că, prin depunerea candidaturii pentru un nou mandat, vrea să redea România românilor, astfel încât să nu se ajungă la situaţia ca ea să fie controlată de grupuri de interese, ca în "vremea lui Adrian Năstase".
"România nu trebuie lăsată pe mâinile alianţei de la Grivco. România nu este nici a lui Ion Iliescu, nici a lui Hrebenciuc, nici a lui Marko Bella, nici a lui Mircea Geoană, nici a lui Vântu, nici a lui Voiculescu. România este a românilor iar efortul meu, în continuare, va fi ca România să fie a românilor şi să nu înceapă din nou să fie controlată, ca în vremea lui Adrian Năstase, de grupurile de interese", a spus Băsescu.
Şeful statului a precizat că ştie care au fost motivele marilor insatisfacţii din mandatul său pentru cei pe mâna cărora nu vrea să lase România. "Nu am negociat nici cu Vântu, nici cu Patriciu, nici cu Voiculescu. Nu am negociat nici cu Hrebenciuc, nici cu Vanghelie, nici cu Ion Iliescu, pentru că vedem România în mod diferit", a subliniat Băsescu.
El a arătat că vrea o România care să devină modernă, precizând că nu a reuşit să-şi finalizeze proiectul în primul mandat. "Este problema românilor dacă vor vrea o România a lor sau o Românie pe care s-a îndrepte către grupuri de interese nelegitime, pentru privatizarea Poştei, a Romgazului, a Transgazului, a Oil Terminal-ului şi altor obiective", a adăugat Băsescu.
El s-a autodefinit ca un om care ţine ca un proces de privatizare să fie transparent şi care ştie care au fost bătăliile pe aceste procese de privatizare.
"Ştiu cum se influenţează oamenii politic de către oameni de afaceri de gen Vântu, Voiculescu sau Patriciu. Dar am rezistat timp de cinci ani să nu fac compromisuri cu aceşti oameni, cu aceste interese, şi vreau să se ştie că nu voi face nici în ultimele zile ale primului meu mandat prin cedarea cu privire la desemnarea primului ministru", a spus Băsescu.
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social astăzi, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot
-
Ponta: Dacă se decretează stare de urgenţă în zonele afectate, propun PSD să susţină decizia în Parlament
Politic astăzi, 20:10
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că cere şefului statului decretarea stării de urgenţă în zonele afectate de ninsori, menţionând că dacă acest lucru se va întâmpla, va propune, luni, în USL, precum şi parlamentarilor formaţiunii sale, să voteze, în Parlament decizia preşedintelui. citeşte tot





Eu cred in tine domnu Basescu si cred ca tu poti schimba ceva in Romania te admir pentru puterea de care dati dovada tot timpul ati fost si veti ramane PRESEDINTELE ROMANIEI HAI BASESCU
ADEVARUL ESTE CA FIRMA GRIVCO A INCHIRIAT SCENA CA RIDZI CU 80.000 EURO - ADEVARUL E CA FRATELE LUI GRIVCO FACE AFACERI CU ARMAMENT SI SORA LUI GRIVCO ARE APARTAMENT DE UN MILION DE EURO DE LA POPOVICIU. VERISOARA LUI GRIVCO SI-A FACUT CAMPANIE ELECTORALA CU BANI DE LA MINISTERELE JEFUITE DE PDL... MA MIR CA NU TI-E RUSINE MAI OAIE CU PEDALE... BETIVANE, ROMANII VOR TARA INAPOI DIN GHEARELE TALE - DIN GHERELE ELENEI UDREA, UMBRARESCU, CASUNEANU, VIDEANU, BERCEANU - ATI SILUIT TARA ASTA NEMERNICI
DISPERARE NUMELE TAU E BASESCU!!!!
Basescu traian, acest viitor fost presedinte, este disperat ca isi va pierde functia pt care a mintit Romania in 2004.
LASA-NE BASESCULE, NE-AM SATURAT DE MINCIUNI SI SCANDALURI.