Băsescu s-a arătat, în câteva ocazii, mulţumit de prestaţia lui Nica la şefia MAI
Preşedintele Traian Băsescu, cel care va decide în privinţa mandatului lui Dan Nica la Interne, s-a arătat, în câteva ocazii, mulţumit de prestaţia liderului social-democrat Dan Nica în fruntea MAI, dând chiar asigurări, în februarie, că acesta va deţine portofoliul timp de patru ani.
Băsescu s-a arătat, în câteva ocazii, mulţumit de prestaţia lui Nica la şefia MAI (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Dan Nica a fost propus de Biroul Permanent Naţional al PSD pentru a prelua funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, la începutul lunii februarie, după ce, de la instalarea Cabinetului Boc, la şefia Internelor se succedaseră, foarte rapid, Gabriel Oprea şi Liviu Dragnea.
Şeful statului a participat la instalarea lui Dan Nica în funcţia de ministru de Interne, la sediul ministerului. Preşedintele a discutat, atunci, după ceremonie, cu un grup de sindicalişti din domeniul energetic care protestau în faţa sediului MAI. Băsescu le-a promis protestatarilor că va încerca să le rezolve problemele, cu ajutorul lui Dan Nica. Protestatarii au spus că speră ca Dan Nica, dacă tot îi va ajuta, să nu renunţe la fel de rapid ca Oprea şi Dragnea la funcţie. Ei au primit asigurări de la şeful statului că acest lucru nu se va întâmpla. Mai mult, Băsescu le spunea protestatarilor că Dan Nica va fi ministru de Interne timp de patru ani.
Pe 15 martie, Dan Nica anunţa o serie de măsuri de descentralizare la nivelul Poliţiei. După două zile, PSD a organizat o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor, unul dintre subiectele discutate fiind legat de oportunitatea contractării de către România a împrumutului extern. La întâlnire au luat cuvântul Dan Nica şi ministrul Muncii, Marian Sârbu, expunând avantajele şi dezavantajele legate de împrumut.
Şeful statului declara, în acea seară, că miniştrii Dan Nica şi Marian Sârbu i-au făcut "o impresie foarte bună" prin discursurile susţinute la întâlnirea organizată de PSD cu sindicatele, apreciind totodată că Nica a făcut "un lucru extraordinar" prin măsurile de reorganizare adoptate la MAI.
Şeful statului afirma, cu acea ocazie, că ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, a făcut acţiuni de restructurare a ministerului care sunt "exact în linia în care rebuie să meargă tot Guvernul, să astupe găurile prin care se scurg bani publici acum când tot mai mulţi din cei care produc taxe pleacă în şomaj".
"A făcut un lucru extraordinar ministrul Nica, a redus birocraţia şi a trimis politişti în zona operativă (...). Omul ăsta a redus aparatul central, partea de poliţie, nu de administraţie, şi a trimis în execuţie, unde România are nevoie de încă 8.000 de poliţişti", adăuga Băsescu. El aprecia că ministrul Nica a procedat "foarte bine" şi prin desfiinţarea inspectoratelor teritoriale. "A flexibilizat structurile şi i-a pus pe oameni acolo unde este munca de poliţist (...) Probabil cu mişcarea asta trebuia să angajeze 7.500 de poliţişti şi nu 8.000, a câştigat 500 de oameni", adăuga şeful statului.
Premierul Emil Boc transmis Preşedinţiei propunerea de revocare a lui Dan Nica (PSD) din funcţia de vicepremier şi ministru al Administraţiei şi Internelor.
(Material relizat de Cristian Fierbinţeanu; fierbinteanu@mediafax.ro)
-
Guvernul grec aprobă planul de austeritate cerut de UE şi FMI
Externe astăzi, 01:35
Guvernul de coaliţie din Grecia a aprobat în noaptea de vineri spre sâmbătă planul de austeritate cerut de Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) în vederea deblocării unui nou ajutor care să permită Atenei să evite un default în martie, anunţă agenţia ANA, transmite AFP. citeşte tot
-
Berca: Utilizarea sumelor pentru calamităţi se face prin atribuire directă. Decizia e a comitetului judeţean
Social ieri, 21:50
Utilizarea sumelor alocate de Guvern pentru eliminarea efectelor generate de calamităţi este realizată fără licitaţie, prin atribuire directă conform legii, iar decizia este luată în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Internelor, Gabriel Berca. citeşte tot





PRESEDINTELE TRAIAN ESTE UN MINCINOS - PRESEDINTELE TRAIAN BASESCU ESTE GENUL DE CONSUMATOR FRUNTAS IN CARE NU POTI AVEA INCREDERE. ASTA ESTE - VOI L-ATI ALES SI DE VOI DEPINDE SA SCAPAM DE EL. ASTFEL DE ACCIDENTE SUNT PLATITE GREU DE POPOARELE CARE DORM CAND APLICA STAMPILA.