Băsescu: Ştiu că am potenţial mult mai mult decât premierul. Pot servi interesele României mult mai bine. Ponta: Poziţia unei ţări nu reprezintă apanajul unui singur om

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că merge la Consiliul European de la Bruxelles pentru că este un moment dificil şi pentru că are un "potenţial mult mai bun" decât premierul Victor Ponta şi poate servi mai bine interesele României decât ar face-o premierul. Orice prim-ministru sau preşedinte care participă la un Consiliu European informează şi cere sprijinul Parlamentului înaintea participării, procedura fiind aplicată în toate statele membre UE deoarece poziţia unei ţări la aceste reuniuni nu reprezintă apanajul unui singur om, afirmă premierul Ponta.

3174 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Ştiu că am potenţial mult mai mult decât premierul. Pot servi interesele României mult mai bine. Ponta: Poziţia unei ţări nu reprezintă apanajul unui singur om

Traian Băsescu (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Preşedintele a spus că a decis să meargă la Consiliul European întrucât este un moment dificil din punct de vedere economic.

"Este un moment dificil, din punctul nostru de vedere, dar şi din punctul de vedere al celorlalte state, pentru că nimeni nu este mulţumit de cum arată propunerea de buget lansată de preşedintele van Rompuy. Aş fi considerat că nu mi-aş fi făcut atribuţiunile constituţionale dacă aş fi pasat răspunderea către primul-ministru, care nu poate avea decât o responsabilitate delegată. Ştiu ce pot să fac din punct de vedere al capacităţii de negociere în interiorul UE şi ştiu că am potenţial mult mai bun decât Victor Ponta şi pot servi interesele României mult mai bine decât ar putea să o facă premierul, din motive pe care nu insist să le enunţ", a afirmat şeful statului.

Preşedintele a mai spus că niciodată nu va fugi de exercitarea atribuţiunilor constituţionale pentru a-şi proteja pielea.

"Ştiu responsabilitatea uriaşă pe care o am şi trebuie să mi-o asum la fel cum într-un moment la fel de dificil mi-am asumat public anunţuri neplăcute pentru populaţie. Ştiam toate riscurile şi implicaţiile, dar era obligaţia mea de şef al statului să îmi asum această obligaţie ca românii să nu ajungă ca alte state care aşteaptă bani din împrumuturi să îşi poată plăti salariile şi pensiile", a adăugat Traian Băsescu.

Orice prim-ministru sau preşedinte care participă la un Consiliu European informează şi cere sprijinul Parlamentului înaintea participării, procedura fiind aplicată în toate statele membre UE deoarece poziţia unei ţări la aceste reuniuni nu reprezintă apanajul unui singur om, afirmă premierul Ponta.

"Nimeni nu participă la Consiliul European reprezentându-se doar pe sine. Principalele elemente ale poziţiei României nu sunt secrete şi nu trebuie să fie secrete, apanajul unui singur om sau al unui cerc restrâns de oameni", a spus Ponta în discursul susţinut în plenul Parlamentului.

Declaraţiile preşedintelui:

  • Referitor la relaţia cu Victor Ponta: Mă deranjează afirmaţiile că preşedintele e în campanie. Nu e niciun politician care să amergă la televizor şi să nu vorbească de Băsescu, în general atacându-l. Eu sunt în campanie doar pentru că exist.

  • Eu sunt adeptul găsirii unei soluţii şi cu acest gând plec, ca Uniunea să aibă buget.

  • Discuţia dintre mine şi premier a avut loc la mine în birou, iar acolo nu se înregistrează. Dar repet, propunerea lui Van Rompuy este innaceptabilă.

  • Eu am singură misiune: să apăr interesele României în context european, şi nicidecum printr-un naţionalism fără susţinere şi care ne elimină din rândul statelor credibile.

  • În spaţiul public se vehiculează ideea că preşedintele are datorii la cei care l-au susţinut în vară. Este o dezinformare ticăloasă, pentru că nimeni nu l-a susţinut pe Traian Băsescu, ci cei care au susţinut România au susţinut statul de drept din România, nu pe Traian Băsescu. A mai fost o suspendare în 2007 şi nu a fost nicio reacţie.

  • Fac public o rugăminte către membrii Parlamentului şi către premier, să aibă în atenţie faptul că sunt în proces de negociere, premergător sosirii la Bruxelles, şi semnalele divergente pot crea confuzie care va fi în defavoarea noastră. Atunci când se constată semnale divergente între premier şi preşedinte membrii Consiliului vor avea dubii asupra reacţiei României după terminarea Consiliului.

  • Este un moment dificil din punctul nostru de vedere, dar şi din punctul de vedere al celorlalte state. Nimeni nu este mulţumit de propunerea de buget. Aş fi considerat că nu mi-am făcut atribuţiile constituţionale dacă într-un moment dificil aş fi pasat răspunderea către primul ministru, care nu poate avea decât o atribuţie delegată. Ştiu că am potenţial mult mai mult decât premierul Victor Ponta. Ştiu că pot servi interesele României mult mai bine. Niciodată nu o să fug de exercitarea atribuţiilor constituţionale pentru a-mi proteja pielea.

  • Toată Uniunea Europeană se află în criză economică. Singularizarea este marea eroare pe care o poate face un stat beneficiar.

  • La Bruxelles trebuie să găsim un compromis care să ne lase uniţi după acest consiliu.

  • Interesul României este să negocieze bugetul 2014-2020. Dacă plecăm cu ideea de veto şi îl şi anunţăm suntem în afara negocierilor. Nu ne mai caută nimeni.

  • Mecanismul de formare a bugetului Uniunii este complicat şi nu e un lucru precis stipulat ca obligaţie.
  • O iniţiativă a mea a fost ca TVA să fie eligibil pe anumite proiecte.

  • Discutăm de o situaţie de negociere extrem de complexă, care nu poate fi lăsată numai pentru momentul prezenţei la Bruxelles. Mă aflu într-un proces de corelare cu alte instituţii europene.

Premierul Victor Ponta a anunţat, joi, că la reuniunea Consiliului European din luna noiembrie va participa preşedintele Traian Băsescu. Victor Ponta a susţinut că în discuţia cu preşedintele a fost invocată posibilitatea ca la Bruxelles să meargă atât şeful statului, cât şi prim-ministrul, dar că nu a agreat această variantă, pentru a nu apărea confuzii.

Cine te reprezintă? Află totul despre politicienii aflaţi în funcţii publice!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici