Băsescu: Sunt beţişoare de urechi care au vată la un singur capăt, le am acasă, le folosesc
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la RRA, referitor la comentariile generate de declaraţia sa potrivit căreia a avut nevoie de consultaţie la ORL după ce şi-a băgat invers în ureche un beţişor cu vată, că există beţişoare care au vată la un singur capăt, le are acasă şi le foloseşte.
Băsescu: Sunt beţişoare de urechi care au vată la un singur capăt, le am acasă, le folosesc (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)
Întrebat dacă vreodată va lămuri enigma acestor "beţişoare", Băsescu a răspuns că sunt şi astfel de obiecte cu vată la un singur capăt.
"Sunt beţişoare care au şi la două capete şi la un singur capăt. Două sunt de un fel, două de un fel. (...) Hai să nu venim în descrierea beţişorului, dar există, le am acasă, le folosesc", a spus Băsescu la RRA.
Preşedintele Traian Băsescu a fost consultat, în urmă cu o săptămână, la Spitalul Militar Central din Bucureşti, de şeful secţiei ORL Lucian David.
Ulterior, şeful statului a declarat, la TVR, că a avut nevoie de consultaţia la ORL după ce şi-a băgat invers în ureche un beţişor cu vată, după o şedinţă de înot, el precizând că este "sănătos tun" şi că atunci când va avea probleme medicale dificile va informa opinia publică.
Întrebat despre motivul consultaţiei sale la ORL, la Spitalul Militar Central din Bucureşti, preşedintele a spus că marţi a înotat, aşa cum face în fiecare dimineaţă, iar după aceasta a vrut să îşi cureţe urechile şi şi-a băgat invers un beţişor cu vată.
"Vorbeam la telefon cu unul dintre miniştri şi mi-am băgat invers beţişorul", a spus Băsescu.
El a susţinut că a mers la medic temându-se de o infecţie şi că a fost curăţat cu un tampon cu rivanol.
După această declaraţie, au existat unele voci care s-au întrebat de unde a cumpărat preşedintele beţişoare de urechi cu vată la un singur capăt.
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot
-
GRECII ÎMPOTRIVA LUI LAGARDE: Nu ne vindeţi gogoşi, doamnă! Nu ne luaţi drept idioţi!
Externe astăzi, 20:03
Grecii erau furioşi, duminică, şi îşi exprimau pe Internet profundul dezacord faţă de declaraţiile directoarei FMI Christine Lagarde, care au determinat peste 10.000 de comentarii pe pagina sa de Facebook şi înfiinţarea paginii intitulate "Grecii împotriva lui Lagarde",. citeşte tot





Nu exista comentarii