Băsescu: Sunteţi sub controlul lui Patriciu; Antonescu: Aţi fost aliat cu Iliescu şi Voiculescu

Traian Băsescu şi Crin Antonescu au avut, în dezbaterea de sâmbătă, un schimb dur de replici, şeful statului reproşând liderului liberal că ar fi "sub controlul" lui Dinu Patriciu, iar acesta răspunzând că nu el a făcut "coaliţia de la Grivco", ci Băsescu, "din când în când", când a avut nevoie.

Băsescu: Sunteţi sub controlul lui Patriciu; Antonescu: Aţi fost aliat cu Iliescu şi Voiculescu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Schimbul de replici a pornit de la o discuţie privind promovarea tinerilor de succes în instituţiile publice, Antonescu întrebând câţi consilieri a avut la Cotroceni dintre tinerii cu CV profesional foarte bun, Băsescu răspunzând că în instituţia prezidenţială lucrează cel putin 20 de tineri cu MBA în străinătate.

"N-am acceptat niciodată ce s-a făcut atunci când a fost adus tânărul Orăşanu, prezentat consilier al primului-ministru, a devenit director la AVAS, iar în spatele lui să se întâmple ce s-a întâmplat", a spus Băsescu, precizând că este vorba de guvernarea Năstase. "Probabil nu vă spune nimic", a continuat el.

"Ba îmi spune, cum să nu? E un domn preşedinte al Consiliului Naţional dintr-un unui partid cu care v-aţi aliat, eu încă nu", a răspuns Crin Antonescu.

Băsescu a răspuns că este "mult mai cinstit acela care face o alianţă transparentă decât unul care stă doi ani sub papucul lui Hrebenciuc".

"Problema este că eu nu sunt nici într-o situaţie, nici în cealaltă", a replicat Antonescu.

"Nu, sunteţi sub controlul lui Patriciu, e altceva", a răspuns Băsescu.

Crin Antonescu i-a mai spus lui Traian Băsescu că a fost coleg de partid cu Ion Iliescu, în Partidul Comunist şi că a făcut parte din guvernul lui Iliescu de după mineriadă, după ce Băsescu a spus că nu s-au făcut alianţele de la Grivco cu el.

"Cu dumneavoastră, domnule Băsescu, dumneavostră şi domnul Iliescu. Dumneavoastră şi Ion Iliescu aţi fost colegi de două partide. Mă rog, v-a fost mai şef. Cu domnul Voiculescu, cu domnul Iliescu, cu domnul Hrebenciuc, cu domnul Geoană, cu domnul Vanghelie aţi fost aliaţi. Eu încă nu. Cine a făcut coaliţia de la Grivco? Dumneavoastră, din când în când, când aţi avut nevoie. În guvernul lui Iliescu, după mineriadă, nu am fost eu", i-a spus Crin Antonescu lui Traian Băsescu.

Şeful statului a replicat că poate fi de acord cu această abordare, deşi nu are miez de realitate.

"Dar nu toţi trebuie să avem responsabilitatea corectitudinii într-o campanie. Sunteţi mai vechi în politică decât mine. Eu nu am fost în partid cu Ion Iliescu", a spus Băsescu.

El a fost întrerupt de liderul liberal: ""Ei cum să nu?!".

"În FSN", a arătat Băsescu.

"În Partidul Comunist vorbesc. Nu e un partid care să fie uitat" a afirmat Crin Antonescu.

Traian Băsescu a mai spus că el a avut curajul de a condamna crimele comunismului.

În dialogul dintre cei doi candidaţi, unul dintre reproşuri a vizat absenţele preşedintelui PNL din Parlament. "Nu am lipsit de la momentele importante. Poate că dumneavoastră v-aţi dus în fiecare zi la serviciu, nu neg asta. Problema este ca aţi lipsit tare mult, însă, ca preşedinte. Vreo cinci ani", a răspuns Crin Antonescu.



comentează şi tu Momentan sunt 30 comentarii
Taguri:
BĂSESCU ,
ANTONESCU ,
DEZBATERE ,
ALEGERI ,
ALEGERI PREZIDENŢIALE ,
COMENTARII
  • Cici 15 nov 2009

    patriciu va finanteaza campaniile voastre de corupti. vorbiti de bun simt, dar folositi bani murdari in campaniile electorale. care iliescu si care voiculescu. de moguldi de fiecare data a zis basescu! basescu presedinte!

  • Aniela 15 nov 2009

    Basescu are mult curaj si face fata cu brio la insultele celorlati. E de apreciat un presedinte care nu da inapoi.

  • Orasanu Razvan 15 nov 2009

    Scrisoare deschisa Domnului Presedinte Traian Basescu – Drept la Replica

    Stimate Domnule Presedinte,

    Sambata, 14.11.09, in timpul confruntarii electorale de la Cluj dintre dumneavoastra si domnul Antonescu dumneavoastra ati afirmat ca “am fost pus doar pentru imagine” la AVAS, si ca “nu am acceptat niciodata cand tanarul Orasanu a fost pus Director la AVAS, iar in spatele lui sa se intample ce s-a intamplat”. Consider ca este total nepotrivit pentru un sef al statului sa atace la scena d

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa