Băsescu va convoca Parlamentul în sesiune extraordinară pentru Legea ANI
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni, că va convoca Parlamentul în sesiune extraordinară la începutul lunii august, în primul rând pentru legea ANI, şi că miercuri va trimite această solicitare conducerii celor două Camere.
Băsescu va convoca Parlamentul în sesiune extraordinară pentru Legea ANI (Imagine: Andreea_Balaurea/Mediafax Foto)
Şeful statului a precizat că propune ca pe ordinea de zi a sesiunii parlamentare extrordinare să se afle Legea ANI, proiectul legii care prevede ca procesele să nu mai fie suspendate în cazul în care sunt ridicate excepţii de neconstituţionalitate, precum şi "legea micii reforme" în justiţie, aflată pentru avizare la CSM.
În ceea ce priveşte legea referitoare la continuarea procedurilor judiciare în cazul în care sunt ridicate excepţii de neconstituţionalitate, Băsescu a menţionat că aceasta a fost adoptată tacit de Cameră, iar din decembrie 2009 se află la Senat.
Băsescu a precizat că a luat decizia de a convoca Parlamentul în urma raportului CE şi că va trimite miercuri solicitarea conducerii celor două Camere.
"Dacă Parlamentul ar veni în sesiune extraordinară, să treacă aceste trei legi, România ar putea fi ferită de a se invoca probleme legate de justiţie atunci când se va decide intrarea în spaţiul Schengen", a spus Băsescu, în contextul în care, anterior, exprimase îngrijorări în legătură cu aderarea României la spaţiul Schengen.
Potrivit Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor. Convocarea Camerelor se face de preşedinţii acestora.
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot
-
GRECII ÎMPOTRIVA LUI LAGARDE: Nu ne vindeţi gogoşi, doamnă! Nu ne luaţi drept idioţi!
Externe astăzi, 20:03
Grecii erau furioşi, duminică, şi îşi exprimau pe Internet profundul dezacord faţă de declaraţiile directoarei FMI Christine Lagarde, care au determinat peste 10.000 de comentarii pe pagina sa de Facebook şi înfiinţarea paginii intitulate "Grecii împotriva lui Lagarde",. citeşte tot





Barulea,
ori esti analfabet,ori rau intentionat,comunistule,
presedintele a citat din constitutia tarii.
Principalul dusman al poporului roman este tovarasul securist Basescu. Din pacate pentru tara asta, in momentul de fata Romania a pierdut orice sansa la libertate si drepturi civile. Clica prezidentiala isi construieste imagine falsa pe banii poporului, isi largeste averea furand din orice sursa. Este incredibila prostia cu care romanii continua sa voteze si sa dea crezare acestor portocale stricate.
Traiasca viitoarea primarita, presedinta a Romaniei - baronita portocalie - Elena Udrea!
va joaca pe degete parlamentul tarii ... din 2007 am tras semnale de alarma pe forumuri ....