Băsescu: Vreau să fiu cât mai discret în viaţa publică dacă nu voi fi nevoit să apăr voinţa românilor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că le-a transmis formaţiunilor prezente la negocieri că doreşte să aibă o prezenţă cât mai discretă în viaţa publică dacă nu va fi nevoit "să apere voinţa românilor", considerându-se obligat să apere votul românilor din noiembrie 2009.

Băsescu: Vreau să fiu cât mai discret în viaţa publică dacă nu voi fi nevoit să apăr voinţa românilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Dorinţa mea este să am o prezenţă cât mai discretă în viaţa publică dacă nu sunt nevoit să apăr voinţa românilor. Dacă voi constata că partidele nu au predispoziţie să recunoască suveranitatea poporului român şi să-i transpună în lege, în Constituţie, opţiunea şi voinţa, mă văd nevoit să apăr deciziile exprimate prin vot liber ale românilor, în dispute publice", a spus şeful statului.

El a adăugat că se va considera obligat să apere ceea ce românii au votat în noiembrie 2009. "Şi acest lucru l-am spus partidelor înainte de plecarea domnului Antonescu, urmat de domnul Ponta", a adăugat preşedintele.

"Mai mult, i-am asigurat că obiectivul meu în ceea ce priveşte modificarea Constituţiei nu vizează mandatul meu. Mandatul meu nu poate fi afectat de revizuirea Constituţiei", a mai spus Băsescu.



comentează şi tu Momentan sunt 4 comentarii
Taguri:
BĂSESCU ,
PARTIDE ,
negocieri partide basescu ,
revizuirea constituţiei ,
poporul român
COMENTARII
  • Anti_Fsn 16 mar 2010

    Domn' Basescu ?! Pai nu mai sunteti presedinte jucator ? Ati obosit sau nu vreti sa luati parte la minunata guvernare manelisto-portocalie ?

  • xolv 16 mar 2010

    Daca pe el l-a ajuns blestemele pai atunci Patriciu trebuia sa moara de 7 ori pana acum

  • doamna cu coasa 15 mar 2010

    mi-as dori sa te vad la mititica dar din fericire te-au ajuns blestemele pentru toate hotiile tale si ale sleahtei de guzgani portocalii.ciuma si buba neagra sa dea peste voi magarilor.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa