Becali a venit cu elicopterul la manifestările de la Ţebea
Finanţatorul echipei Steaua, George Becali, a ajuns, duminică la prânz, la manifestările de comemorare a lui Avram Iancu de la Ţebea, judeţul Hunedoara, el sosind cu un elicopter care a aterizat în apropierea locului de desfăşurarea a manifestărilor comemorative de la Ţebea.
Becali a venit cu elicopterul la manifestările de la Ţebea (Imagine: Mediafax Foto/Andrei Pungovschi)
Gigi Becali a ajuns la Ţebea în momentul în care s-a încheiat ceremonia din cimitirul unde este înmormântat Avram Iancu, şi se plimbă printre oamenii prezenţi, aşa cum fac şi Corneliu Vadim Tudor şi Mircea Geoană.
Peste 2.000 de persoane au ajuns la Ţebea, duminică dimineaţă, pentru a participa la manifestările dedicate lui Avram Iancu, al cărui mormânt se află în cimitirul din localitate.
La manifestări sunt prezente delegaţii ale tuturor partidelor politice parlamentare, membrii acestora fiind îmbrăcaţi în culorile partidului pe care îl reprezintă şi având steaguri.
La Ţebea, au ajuns preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, care a mers în cimitirul unde se află mormântul lui Avram Iancu şi i-a salutat pe cei prezenţi, şi secretarul general al PRM, Gheorghe Funar.
Ulterior, a venit şi liderul PSD, Mircea Geoană.
În cursul zilei de duminică, la manifestări este aşteptat şi preşedintele Traian Băsescu.
La manifestările de la Ţebea sunt prezenţi şi reprezentanţi ai Noii Drepte, care flutură steaguri cu însemnele organizaţiei şi scandează "Unitate".
Manifestările au început cu o depunere de coroane de flori la mormântul lui Avram Iancu şi o slujbă de pomenire a eroului naţional, după care au avut loc un moment de evocare istorică şi intervenţiile invitaţiilor.
Unii dintre participanţii la manifestările de duminică de la Ţebea, judeţul Hunedoara, au huiduit şi şi-au arătat nemulţumirea faţă de politizarea comemorării lui Avram Iancu, în condiţiile în care reprezentanţii mai multor partide au avut pancarte şi erau îmbrăcaţi în culorile formaţiunilor politice.
-
Cazul scurgerilor de informaţii de la Vatican: Căutările continuă după arestarea majordomului Papei pentru găsirea altor informatori
Externe astăzi, 07:55
Căutările continuă pentru găsirea altor informatori şi a superiorilor lor în cazul scurgerilor de informaţii de la Vatican, după arestarea, miercuri, a lui Paolo Gabriele, majordomul Papei Benedict al XVI-lea, scria duminică presa italiană. citeşte tot
-
Consiliul de Securitate al ONU a condamnat masacrul de la Hula, soldat cu cel puţin 108 morţi
Consiliul de Securitate al ONU a condamnat duminică Guvernul sirian pentru masacrul de la Hula, care s-a soldat cu cel puţin 108 morţi, potrivit observatorilor Naţiunilor Unite din teren. citeşte tot





A VENIT SI-A FACUT TREABA ACOLO GIGI SI-A PLECAT
La Avicola IASI unde proprietar este Gigi Becali nu s-au dat salariile din luna mai.Luni incepe anul scolar.Gigi nu-ti mai bate joc de noi da-ne macar somaj.Ne-ai dat pe mana calailor Ignea si Tudose de la PNG IASI care fura tot si nu ne dau salarii.Sa ne ajute cineva,toti sunteti in campanie electorala.