Berceanu către Bode: "Măi, tu chiar ştii diferenţa dintre watt şi volt! "
Senatorul PDL Radu Berceanu i-a spus, miercuri, candidatului la funcţia de ministru al Economiei, Lucian Bode, avizat în unanimitate de comisii, că el chiar ştie diferenţa dintre watt şi volt.
Lucian Bode, propus pentru funcţia de ministru al Economiei, a primit aviz favorabil în unanimitate din partea comisiilor parlamentare de specialitate, după o audiere care a durat aproximativ 20 de minute şi la care parlamentarii opoziţiei nu au fost prezenţi.
După audiere, în timp ce era felicitat de colegii săi parlamentari, senatorul PDL Radu Berceanu i-a spus râzând lui Bode: "Măi, tu chiar ştii diferenţa dintre watt şi volt!".
Deputatul Lucian Bode a fost propus, miercuri dimineaţă, de PDL pentru funcţia de ministru al Economiei în Cabinetul Ungureanu, după ce, marţi seară, Andreea Paul Vass a anunţat că refuză desemnarea.
Surse din PDL au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că Andreea Paul Vass a obţinut cel mai mic număr de voturi în Colegiul Director al PDL, dintre persoanele propuse de partid ca miniştri în Cabinetul Ungureanu.
Potrivit gandul.info, în principiu, liderii PDL nu au avut mari obiecţii în privinţa noilor miniştri, singura problemă fiind în cazul Andreei Paul Vass, propusă de Emil Boc, pentru a-i lua locul lui Ion Ariton. "Ce să caute la Economie când nu ştie care este diferenţa dintre watt şi volt?", ar fi comentat un lider PDL nemulţumit.
-
Cazul scurgerilor de informaţii de la Vatican: Căutările continuă după arestarea majordomului Papei pentru găsirea altor informatori
Externe astăzi, 07:55
Căutările continuă pentru găsirea altor informatori şi a superiorilor lor în cazul scurgerilor de informaţii de la Vatican, după arestarea, miercuri, a lui Paolo Gabriele, majordomul Papei Benedict al XVI-lea, scria duminică presa italiană. citeşte tot
-
Consiliul de Securitate al ONU a condamnat masacrul de la Hula, soldat cu cel puţin 108 morţi
Consiliul de Securitate al ONU a condamnat duminică Guvernul sirian pentru masacrul de la Hula, care s-a soldat cu cel puţin 108 morţi, potrivit observatorilor Naţiunilor Unite din teren. citeşte tot





Aceasta exprimare nu se referea la adevaratele cuvinte watt şi volt. Pentru cei care sti ce inseamna un cuvant si ce inseamna celalalt cuvant atunci poate intelege ce a vrut Domnul Berceanu sa spuna. De cele mai multe ori oamenii cu o experienta de viata din toate punctele de vedere poate folosii cuvine…
...daca asta e singura conditie ca sa ajungi ministru sa sti diferenta inte W si V atunci este ok. Comisia a fost la inaltime, in 20 de minute s-a stabilit omul potrivit, ce bataie de joc la adresa noastra a tuturor, suntem pur si simplu sfidati ...
Va lamureste baiatu; - În mod echivalent, pentru a transporta o sarcină electrică de un coulomb între două puncte cu diferența de potențial de un volt, se consumă (sau se obține, în funcție de sens) o energie de un joule...simplu toata lumea stia