Berceanu: Nu i-am făcut niciun cadou preşedintelui Băsescu de ziua sa

Fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu spune că nu i-a făcut niciun cadou preşedintelui Traian Băsescu, de ziua sa, susţinând că în PDL nu există obiceiul ca partidul să "ţeasă o maramă" pe care apoi s-o ducă la Cotroceni sub formă de ofrandă, aşa cum se întâmpla pe timpul lui Ion Iliescu.

16 afișări
Imaginea articolului Berceanu: Nu i-am făcut niciun cadou preşedintelui Băsescu de ziua sa

Berceanu: Nu i-am făcut niciun cadou preşedintelui Băsescu de ziua sa (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Întrebat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Craiova, ce i-a dus cadou preşedintelui Traian Băsescu de ziua sa, liderul democrat-liberalilor doljeni, Radu Berceanu, a spus: "Nimic! Nu cred că a existat vreodată în PDL modalitatea care se practica cu domnul Ion Iliescu, în care tot partidul, cu mic, cu mare, unul îi ţesea o maramă, iar altul nu ştiu ce şi se duceau apoi cu aceste cadouri la Cotroceni şi îi ofereau aceste cadouri sub formă de ofrande, care să apară în filme ceva mai târziu".

Preşedintele Traian Băsescu a împlinit, joi, vârsta de 59 de ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici