Berceanu: Parlamentarilor PDL li s-au oferit bani pentru a vota în favoarea moţiunii

Ministrul Transporturilor Radu Berceanu a declarat, marţi, că moţiunea de cenzură are şanse foarte mari să fie respinsă şi a precizat că sunt zvonuri potrivit cărora democrat-liberalilor li s-ar fi oferit bani pentru a vota în favoarea moţiunii.

Berceanu: Parlamentarilor PDL li s-au oferit bani pentru a vota în favoarea moţiunii (Imagine: Mihai Barbu/Mediafax Foto)

Berceanu a precizat că experienţa politică pe care o are îl face să afirme că moţiunea are şanse foarte mari să fie respinsă.

Întrebat despre zvonurile potrivit cărora PDL ar fi cumpărat voturi din partea opoziţiei pentru respingerea moţiunii de cenzură, Berceanu a replicat că ştie zvonuri potrivit cărora iniţiatorii moţiunii ar fi dat bani democrat-liberalilor pentru a vota în favoarea moţiunii.

"Eu ştiu zvonuri că ceilalţi au dat bani democrat-liberalilor pentru ca să voteze moţiunea", a precizat Berceanu.

Liderul deputaţilor PSD Viorel Hrebenciuc a susţinut, luni, că PDL ar fi oferit 100.000 de euro senatorului Tiberiu Prodan pentru a părăsi PNL, iar deputatul PNL Florin Ţurcanu a afirmat că reprezentanţi ai PDL Botoşani i-ar fi oferit 10.000 de euro pentru a nu fi prezent la votul moţiunii de cenzură.

Parlamentul dezbate marţi, moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi UDMR, "11 împotriva României".



comentează şi tu Momentan sunt 3 comentarii
Taguri:
BERCEANU ,
MOŢIUNE ,
parlamentari ,
pdl ,
voturi ,
cumpărare ,
pnl
COMENTARII
  • Catalin 13 oct 2009

    Hai mai nea bercene, zi sa mor,i tu!!! Astfel de zvonuri ai auzit tu? Da' de penelistii cumparati de voi, leprele politicii din romania, n-ai auzit nimic?? Va duceti la PRAVALE-BABA ipocritule, tu si toti colegii tai de partid.

  • Dumitru 13 oct 2009

    Bericene esti *?? Sau esti *?? Altfel nu inteleg IDIOATA TA DECLARATIE.

  • PDL - IN MARE PERICOL 13 oct 2009

    Membrii de rand ai PDL doresc CONGRES EXTRAORDINAR! DORIM SA NE PUTEM ALEGE LIDERII! VREM LA CONGRESUL EXTRAORDINAR SA SCAPAM DE RUSINEA DE A-L AVEA IN FRUNTE PE CEZAR PREDA – EMIL BOC – ELENA UDREA – MONICA IACOB RIDZI – BOUREANU – VIDEANU – BERCEANU SI PE INSUSI BASESCU. Membrii de rand ai PDL stiu ca fara bani este FOARTE GREU SA SCHIMBI CONDUCEREA PDL, CONDUCERE CARE A CONFISCAT PUTEREA.
    Membrii de rand ai PDL suporta pe nedrept oprobiul din partea majoritatii romanilor pentru deciziile unor nesocotiti care se gandesc doar la copiii lor, doar la buzunarul lor.
    Membrii de rand ai PDL DORESC CONGRES EXTRAORDINAR PENTRU SCHIMBAREA CONDUCERII PARTIDULUI.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa