Berceanu: UDMR este mai degrabă preocupat de reducerea numărului de parlamentari
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN, că anunţul UDMR că nu susţine Parlamentul unicameral este legat mai degrabă de faptul că este preocupat de reducerea numărului parlamentarilor.
Berceanu: UDMR este mai degrabă preocupat de reducerea numărului de parlamentari (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)
Berceanu a arătat că, personal, crede cu tărie încă din 1990, când s-a discutat prima dată despre Constituţie, că este foarte corect să existe un Parlament cu o Cameră, arătând că mai multe ţări care au avut bicameralism au trecut la unicameral.
"De atunci şi până în prezent s-a întâmplat că am rămas parlamentar şi am văzut evoluţia felului în care se lucrează în Parlament. Se lucrează greu, complicat şi se lucrează sub forma dansului fetelor de la Căpâlna, care fac un pas înainte, unul înapoi, e o mişcare complicată", a mai spus ministrul PDL.
El a menţionat că PDL nu vorbeşte despre eliminarea Senatului sau a Camerei Deputaţilor, ci pur şi simplu să se facă un Parlament cu o Cameră.
"Asta nu înseamnă să o desfiinţăm pe una sau alta dinte ele, pentru că senatorii zic că o să se desfiinţeze camera noastră, deputaţii se gândesc că o să se desfiinţeze camera lor. Eu cred că e bine să ne gândim că o să fie un Parlament format dintr-o singură cameră. O să se ajungă la o astfel de soluţie în urma următoarelor alegeri, în care toată lumea va candida la acea Cameră, cea unică", a explicat Berceanu.
Despre faptul că UDMR nu este de acord cu sistemul unicameral, Berceanu a spus: "Eu cred că colegii noştri de la UDMR mai degrabă nu sunt de acord cu micşorarea numărului de parlamentari decât cu numărul de Camere. Probabil că ar trebui să pună cineva problema cam aşa: «Sunteţi de acord că fie 250 de parlamentari în total, în patru Camere, una de primari, una de consilii judeţene, una politică şi una nu ştiu mai de care?» Să vedem atunci adevărul".
El a mai afirmat că numărul de parlamentari este legat de activităţile unor politicieni şi ale partidelor, iar numărul de Camere este mai strâns legat de activitatea parlamentară în sine.
"Nu cred că ar fi cineva foarte tare împotrivă dacă acum s-ar uni cele două Camere existente, pentru următoarele alegeri, şi ar fi 480 de parlamentari, într-o singură Cameră. Cred că mulţi dintre ei se gândesc la şansa unui viitor loc, unul din 300 sau unul din 480", a mai arătat ministrul Transporturilor.
Despre asigurarea unei majorităţi parlamentare pentru adoptarea revizuirii Constituţiei, Berceanu a spus că, deşi "în Parlament s-ar putea să fie preobleme", a fost un referendum cât se poate de limpede pe această temă.
"Nu a fost unul care să aibă cea mai mică probabilitate de a fi contestat. Nu cred că clasa politică ar trebui să desconsidere tot ce au votat cei care au venit la vot şi care au votat într-o majoritate de nepus sub semnul întrebării", a spus Berceanu.
El a admis că, în acest moment, Guvernul să declanşeze procedura de revizuire a Constituţiei, la cererea preşedintelui. "Sigur că poate. Noi de prea multe ori încercăm să oprim lucruri care nu ne plac prin a nu le discuta", a comentat el.
-
Guvernul grec aprobă planul de austeritate cerut de UE şi FMI
Externe astăzi, 01:35
Guvernul de coaliţie din Grecia a aprobat în noaptea de vineri spre sâmbătă planul de austeritate cerut de Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) în vederea deblocării unui nou ajutor care să permită Atenei să evite un default în martie, anunţă agenţia ANA, transmite AFP. citeşte tot
-
Berca: Utilizarea sumelor pentru calamităţi se face prin atribuire directă. Decizia e a comitetului judeţean
Social ieri, 21:50
Utilizarea sumelor alocate de Guvern pentru eliminarea efectelor generate de calamităţi este realizată fără licitaţie, prin atribuire directă conform legii, iar decizia este luată în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Internelor, Gabriel Berca. citeşte tot





Tara este saraca,cetatenii care mai lucreaza sunt putini si salarii diminuate ,nu mai putem tine in spate 480 de trantori in parlament,care niciodata nu a depasit nr 300;sunt atatia corupti faceti curatenie-afara din partid si functii
vad tot felul de mancatori de c***din Parlament pe la tot felul de tv-uri, care sustin necesitatea celor 2 camere.............la ce 2 camere frate, ca sa mergem si mai incet cu reformele ??????????????? sunt atatia neaveniti prin parlament, ca iti vine sa-i omori cand vezi cum stau acolo pe banii nostri si nu duc tara asta unde ar trebui sa fie dupa ce resurse are !!!!!!!!!!!
ma cum necum de data asta zapaugul asta a nimerito cu iredentistii aia din udmr,alora clar le este frica ca pierd ciolanul