BIO: Vasile Blaga, de la Dezvoltarea regională la Interne, via interimat

Vasile Blaga este propus pentru portofoliul Administraţiei şi Internelor - funcţie pe care a mai deţinut-o la începutul guvernării Alianţei D.A - după un interimat de câteva luni, deţinut în paralel cu cel al Dezvoltării regionale.

95 afișări
Imaginea articolului BIO: Vasile Blaga, de la Dezvoltarea regională la Interne, via interimat

BIO: Vasile Blaga, de la Dezvoltarea regională la Interne, via interimat (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Vasile Blaga s-a născut în data de 26 iulie 1956, în satul Petrileni, judeţul Bihor. El este căsătorit şi are doi copii.

În viaţa politică, a intrat încă din 1990, ca preşedinte al Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN) şi vicepreşedinte al CFSN Bihor, apoi ca deputat FSN.

A fost prefect de Bihor, director general la Directia Regională Vamală Oradea, expert parlamentar şi, pentru doar o săptămână, în decembrie 2004, consilier prezidenţial pentru apărare, securitate şi siguranţă naţională. Din 2005 în 2007, Blaga a fost ministru al Administraţiei şi Internelor.

A absolvit în anul 1981 cursurile Facultăţii de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic "Traian Vuia" din Timişoara, obţinând calificarea de inginer mecanic. După absolvirea facultăţii, între anii 1981-1990, ocupă diverse funcţii, inclusiv pe cea de director comercial în cadrul Întreprinderii Mecanice Hiperion din oraşul Ştei, judeţul Bihor. A ocupat funcţiile de preşedinte al CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale) Ştei şi vicepreşedinte al CFSN Bihor până în anul 1991, când a devenit preşedinte al FSN Bihor.

La alegerile din 20 mai 1990 a fost ales deputat de Bihor pe listele Frontului Salvării Naţionale. În această calitate a deţinut funcţia de membru al Comisiei pentru apărare şi asigurarea ordinii publice din Camera Deputaţilor. Şi-a dat demisia din funcţia de membru al Parlamentului la data de 14 februarie 1992 (înlocuit de Gavril Cheregi), fiind numit în funcţia de prefect al judeţului Bihor.

Vasile Blaga a îndeplinit funcţiile de prefect de Bihor (1991-1993) şi apoi de director general la Direcţia Regională Vamală Oradea (1993-1996). În perioada 1994-1995 a urmat o serie de cursuri de specializare în domeniul vamal la Viena, respectiv Weiden in der Oberpfalz, Germania.

Vasile Blaga este membru fondator al Partidului Democrat (1991), deţinând funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Bihor a PD (1991-1997).

În urma alegerilor din octombrie 1996, a fost ales senator de Bihor pe listele Partidului Democrat. În legislatura 1996-2000 a făcut parte din Comisia pentru privatizare şi administrarea activelor statului, precum şi din Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului. Între anii 1997-2001 a îndeplinit funcţia de Secretar General al PD. În anul 1999 a absolvit Colegiul Naţional de Apărare, seria a VIII-a.

Între anii 2000-2004 Blaga a lucrat ca expert parlamentar. În anul 2001 a fost ales în funcţia de vicepreşedinte cu probleme organizatorice al PD şi preşedinte al PD Bucureşti.

După alegerile parlamentare din noiembrie 2004, în care a îndeplinit funcţia de şef al campaniei prezidenţiale a lui Traian Băsescu, noul preşedinte al României l-a numit pe Vasile Blaga, la 21 decembrie 2004, în funcţia de consilier prezidenţial pe probleme de apărare, securitate şi siguranţă naţională, şef al Departamentului Securităţii Naţionale al Administraţiei Prezidenţiale.

A fost reales ca senator de Bucureşti pe listele Partidului Democrat pentru legislatura 2004-2008. Devine membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din data de 8 februarie 2007.

La data de 29 decembrie 2004, Vasile Blaga a fost numit în funcţia de Ministru al Administraţiei şi Internelor în Guvernul Tăriceanu, demisionând din cadrul Administraţiei Prezidenţiale. Din anul 2004, este şi membru în Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei Dreptate şi Adevăr (PNL-PD). În anul 2005, este ales în funcţia de secretar general al Partidului Democrat.

Printre iniţiativele de atunci ale ministrului Vasile Blaga se află pachetul de proiecte legislative pentru reforma în administraţia publică (proiectul de lege-cadru a descentralizării, proiectul de modificare a Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, proiectul de lege privind finanţele publice locale, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public), proiecte de legi în domeniul combaterii corupţiei şi a crimei organizate, precum şi iniţiativa de creare la Chişinău a unui centru pentru eliberarea vizelor pentru Uniunea Europeană.

Vasile Blaga a fost înlocuit din funcţie la data de 5 aprilie 2007 odată cu restructurarea Guvernului Tăriceanu prin ieşirea Partidului Democrat de la guvernare.

În 2008 intră în cursa pentru Primăria Capitalei, fiind învins de independentul Sorin Oprescu.

În 2008, a candidat pentru prima dată în sistem uninominal, într-un colegiu din sectorul 3, câştigând, astfel, cel de-al treilea mandat de senator.

În decembrie 2008, a fost numit ministru al Dezvoltării Regionale, iar după retragerea PSD de la guvernare a deţinut cu titlu interimar conducerea Ministerului de Interne, la care a renunţat în urma contestărilor fostului deţinător al portofoliului, social-democratul Dan Nica.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici