BIOGRAFIE: Ariton, nominalizat la Economie, a fost cercetat pentru lipsă în gestiune când lucra la Petrom

Ion Ariton, nominalizat pentru Ministerul Economiei, este preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Senat, lider al PDL Sibiu şi a fost prefect al judeţului, iar pe vremea când lucra la Petrom Sibiu, a fost cercetat pentru lipsă în gestiune, dar a fost doar sancţionat administrativ.

263 afișări
Imaginea articolului BIOGRAFIE: Ariton, nominalizat la Economie, a fost cercetat pentru lipsă în gestiune când lucra la Petrom

BIOGRAFIE: Ariton, nominalizat la Economie, a fost cercetat pentru lipsă în gestiune când lucra la Petrom (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax Foto)

Ion Ariton, ales parlamentar în colegiul uninominal 1 din Circumscripţia electorală 34 Sibiu, este preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Senat.

Ariton s-a născut în 15 februarie 1956, la Piteşti. În perioada 1991-1993 a fost şeful Corpului de Control al prefectului judeţului Sibiu, apoi, până în anul 2003, director la SC Petrom SA, sucursala PECO Sibiu. Între 2003-2004, Ariton a fost director executiv la SC Intermedia Sibiu, iar până în 2005 a fost referent manger financiar la CSU Sibiu-Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu.

În perioada 1996-2005, Ion Ariton a fost consilier local PD în Sibiu, iar în 2005-2007 a fost prefect al judeţului Sibiu. Ion Ariton a fost demis de Guvernul Tăriceanu în decembrie 2007, a dat în judecată Guvernul şi a câştigat procesul la Curtea de Apel Alba Iulia. El a fost repus în funcţia de prefect în februarie 2009, când deja era parlamentar, şi a avut un termen de 15 zile pentru a opta între cele două funcţii.

Din 2008, Ariton este preşedintele organizaţiei judeţene PDL Sibiu.

Ariton a fost, din anul 1993 până în 2003, pe rând, director comercial şi director general al sucursalei Petrom Sibiu.

Potrivit presei locale, la începutul anului 2002, pe vremea când era director la Petrom Sibiu, Ion Ariton a fost cercetat de procurori şi poliţişti pentru o lipsă în gestiune, estimată inţial la 10 miliarde de lei vechi.

Ancheta a fost declanşată după moartea gestionarului şef de la Petrom Sibiu, iar procurorii au descoperit mai multe nereguli în gestionarea fondurilor companiei.

În urma anchetei s-a stabilit că lipsa era de şapte miliarde de lei vechi, iar Ariton a primit o sancţiune de reducere cu 10 la sută a salariului, însă la finalul cercetărilor anchetatorii au stabilit că nu se impune începerea urmăririi penale.

În 2003, Ariton a plecat de la Petrom şi a fost director la Intermedia, iar în perioada 2005-2007 a fost prefect al Sibiului.

Potrivit preşedintelui organizaţiei municipale a PSD Sibiu, Gheorghe Subitu, în perioada 2002-2003, Ion Ariton a semnat o adeziune la PSD, după care s-a retras din organizaţie.

Conform declaraţiei de avere completate în iunie 2010, Ion Ariton deţine o cotă de parte de 50% dintr-un apartament, o casă de vacanţă şi o casă de locuit în Sibiu, precum şi un autoturism Mercedes cumpărat în anul 2008. De asemenea, Ariton deţine 477.985 de acţiuni la S.C. Carpatica S.A., cu o valoare nominală de 0,9 lei pe acţiune.

Ariton are datorii de 30.000 de euro la două persoane fizice, contractate în anul 2009 şi scadente în 2011.

Ion Ariton a obţinut în ultimul an fiscal venituri de 74.473 lei în calitate de senator şi 3.022 lei în calitate de prefect. De asemenea, soţia sa a obţinut, în calitate de medic de familie, 55.969 de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici