BIOGRAFIE: Ioan-Nelu Botiş, deputat PDL, nominalizat pentru Muncă, a fost preşedinte al PSD Bistriţa

Deputatul PDL Ioan-Nelu Botiş, nominalizat pentru portofoliul Muncii, a fost, între 2001 şi 2004, viceprimar al municipiului Bistriţa şi preşedinte al organizaţiei locale a PSD.

374 afișări
Imaginea articolului BIOGRAFIE: Ioan-Nelu Botiş, deputat PDL, nominalizat pentru Muncă, a fost preşedinte al PSD Bistriţa

BIOGRAFIE: Ioan-Nelu Botiş, deputat PDL, nominalizat pentru Muncă, a fost preşedinte al PSD Bistriţa (Imagine: Cristiana Sabau/Mediafax Foto)

Ioan-Nelu Botiş este deputat ales în circumscripţia electorală 6 Bistriţa Năsăud, colegiul uninominal 1. El a a fost vicepreşedinte al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor.

Botiş a activat în două grupuri parlamentare de prietenie, cu Republica Socialistă Vietman şi cu Africa de Sud, la cel din urmă fiind secretar.

Potrivit site-ului Camerei Deputaţilor, Botiş a luat cuvântul în plen de 68 de ori, a citit opt declaraţii politice şi a depus alte 32 la secretariatul acestei Camere legislative.

Între anii 1996 şi 2001 Botiş a fost consilier local, între 2001 şi 2004 viceprimar al municipiului Bistriţa şi preşedinte al organizaţiei locale a PSD Bistriţa.

Din 2008 este membru al PDL Bistriţa-Năsăud.

Potrivit declaraţiei de avere postată pe site-ul Camerei Deputaţilor, Botiş are un teren intravilan de 1929 metri pătraţi în judeţul Cluj, o casă de 390 metri pătraţi şi un spaţiu comercial de 836 metri pătraţi, ambele în Bistriţa.

Conform documentului, el are tablouri în valoare de 3000 de euro şi un împrumut bancar de 50.000 euro, contractat în 2006 şi scadent în 2020.

Ioan-Nelu Botiş are 41 de ani, este căsătorit cu Ligia Adina, 37 de ani, inginer, şi are doi băieţi, Răzvan şi Dragoş.

Printre măsurile promovate de democrat-liberal pentru a câştiga un post în Parlament, potrivit programului său legislativ, se numără "creşterea pensiilor până la un prag minim de 850 lei/lună", dar şi "creşterea graduală (tot a pensiilor- n.r.) astfel încât în 2012 pensia socială să ajungă la 305 EURO/lună".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici