Blaga despre Udrea: Este mai mult cu sufletul în altă parte decât în PDL

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat luni că s-a aşteptat ca Elena Udrea "să fie mult mai aproape de partid, mult mai muncitoare de exemplu la dezbaterea bugetului, unde a făcut figuraţie câteva minute" şi a arătat că aceasta "iese în faţă" doar cu afirmaţii privind PDL "care îi fac rău ei".

544 afișări
Imaginea articolului Blaga despre Udrea: Este mai mult cu sufletul în altă parte decât în PDL

Blaga despre Udrea: Este mai mult cu sufletul în altă parte decât în PDL (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Blaga a fost întrebat cum comentează faptul că Elena Udrea a spus despre competiţia internă din PDL că este "un exerciţiu de imagine ratat".

"Aşa vede Elena Udrea şi eu cred că iese în faţă doar cu astfel de declaraţii care îi fac rău ei în primul rând, adică a nu ţine cont şi a nu-i respecta pe cei 130.000 de colegi care deja au votat (pentru candidatul PDL la prezidenţiale - n.r.) din 185.000 şi discutăm doar de cei care îndeplineau condiţiile cerute de Colegiul Director Naţional, adică aveau cotizaţia la zi plătită acum două luni de zile când a început competiţia. Deci, nu poţi să fii de acord cu această tratare nelalocul ei a colegilor de partid", a precizat Blaga.

El a mai spus că Elena Udrea "este mai mult cu sufletul în altă parte decât în PDL".

"De altfel, m-aş fi aşteptat ca ea să fie mult mai aproape de partid, mult mai muncitoare, de exemplu la dezbaterea bugetului, unde a făcut figuraţie câteva minute şi atunci sigur că aş fi apreciat lucrurile astea. Dar eu cred că ea mai mult cu sufletul este în altă parte decât în PDL", a apreciat Vasile Blaga.

Blaga a mai fost întrebat de ziarişti dacă a mai discutat în ultima perioadă cu Elena Udrea şi dacă declaraţiile acesteia prejudiciază imaginea partidului.

"Am avut o discuţie cu domnia sa la cererea domniei sale înainte de a începe competiţia internă în partid, când a dorit să candideze, dar şi-a evaluat şansele şi probabil că a bătut în retragere din cauza asta. În rest, toate la timpul lor! Vin sărbătorile şi trebuie să fim pozitivi, nu?", a răspuns Blaga.

El a făcut aceste declaraţii înainte de şedinţa BPN al PDL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici