Video Boc a anunţat oficial nominalizările lui Ialomiţianu,Tabără, Botiş, Boagiu, Vreme, Ariton

Premierul Emil Boc a anunţat oficial, joi, remanierea miniştrilor Adriean Videanu, Sebastian Vlădescu, Mihai Şeitan, Mihail Dumitru, Gabriel Sandu şi Radu Berceanu şi propunerile de înlocuitori ai acestora - Ion Ariton, Gheorghe Ialomiţianu, Ioan-Nelu Botiş, Valeriu Tabără, Valerian Vreme şi Anca Boagiu.

40 afișări

Boc a precizat că miniştrii Adriean Videanu, Radu Berceanu şi Gabriel Sandu şi-au depus mandatele de ministru pentru a fi utilizaţi şi a-şi spune experienţa în cadrul partidului.

Premierul a menţionat că propunerile de remaniere urmăresc două obiective: continuarea programelor de reformă începute şi ca în 2011 România să treacă pe creştere economică.

Emil Boc a precizat că cei propuşi pentru înlocuirea miniştrilor remaniaţi sunt parlamentari, arătând că se bazează pe expertiza lor de specialitate.

TITLURILE ZILEI

"Toţi colegii parlamentari candidaţi deţin funcţii de conducere în structurile de specialitate ale comisiilor parlamentare", a spus Boc.

Primul-ministru a ţinut să le mulţumească public miniştrilor remaniaţi, nominalizându-i pe Sebastian Vlădescu, Mihai Şeitan, Mihai Dumitru, Radu Berceanu, Adrian Videanu şi Gabriel Sandu.

El a arătat că aceştia au fost "oameni de echipă" şi şi-au pus expertiza profesională în slujba Guvernului.

"Pentru efortul pe care l-au depus, ţin să le mulţumesc public că au făcut parte din această echipă guvernamentală", a adăugat Emil Boc.

El a mai arătat că are convingerea că echipa guvernamentală înnoită va aduce la îndeplinirea celor două obiective, ducerea până la capăt a reformelor începute şi creştere economică.

Premierul a spus că aceste propuneri de remaniere vor fi înaintate preşedintelui României, potrivit Constituţiei.

Constituţia prevede, la articolul 85, că, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici