Boc: Cei ce vor beneficia de măsurile de austeritate vor fi, în 2012, PDL şi cei care susţin Guvernul

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, după şedinţa conducerii partidului, că liderii formaţiunii au făcut o analiză a guvernării, el menţionând că beneficiarii actualelor măsuri de austeritate vor fi, în 2012, democrat-liberalii şi cei care susţin Guvernul, pentru că ţara va fi scoasă din criză.

53 afișări
Imaginea articolului Boc: Cei ce vor beneficia de măsurile de austeritate vor fi, în 2012, PDL şi cei care susţin Guvernul

Boc: Cei ce vor beneficia de măsurile de austeritate vor fi, în 2012, PDL şi cei care susţin Guvernul (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Boc a făcut acestă declaraţie la finalul unei şedinţe a BPN a PDL la care au participat toţi liderii importanţi ai formaţiunii şi care început luni la ora 20.00 şi s-a încheiat marţi la ora 01.30.

Premierul a spus că liderii PDL au analizat actul de guvernare precum şi modul în care funcţionează PDL.

De asemenea, Boc a menţionat că liderii partidului au discutat şi despre aspecte legate de disciplina în partid.

"Practic, PDL are în faţă o provocare istorică, acea provocare de a face ceea ce trebuie pentru România, cu costuri electorale de moment, dar cu beneficii pentru ţară şi partid pe termen mediu şi lung. Principalii beneficiari ai măsurilor aspre, dureroase, grele, din punct de vedere politic, pe care le luăm astăzi, corecte cu ţara - câştigătorii vor fi, în 2012, PDL şi partidele care susţin actuala coaliţie de guvernământ, pentru că vom reuşi să scoatem ţara din criză şi să o ducem pe creştere economică, cu echilibrele bugetare pe care le aşteaptă toată lumea", a a explicat Emil Boc.

Conducerea PDL s-a reunit în şedinţă şi luni dimineaţă, când a discutat despre sesiunea extraordinară parlamentară. Deputatul Sulfina Barbu a precizat că nu a existat timpul necesar pentru a se discuta despre propunerea sa privind o conducere interimară a partidului.

Barbu declarase, anterior, la RFI România, că este nevoie de o conducere interimară a partidului, întrucât actualul BPN este spectator la scăderea încrederii populaţiei în partid.

"Trebuie să ne asumăm guvernarea şi lucrul acesta se întâmplă, dar avem nevoie de o conducere interimară. Dacă ignorăm realitatea, este în defavoarea partidului. Nu cred că putem vorbi foarte eficient despre actuala conducere, care într-adevăr a câştigat multe alegeri, dar actualul Birou Permanent Naţional al partidului este spectator la o scădere în încredere a partidului, ajuns undeva la 15%", a declarat liderul Organizaţiei de Femei a Partidului Democrat Liberal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici