Boc: Ne dorim o majoritate de 280-290 de parlamentari
Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat luni, înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional, că democrat-liberalii îşi doresc constituirea unei majorităţi de 280-290 de parlamentari, precizând că problema nu e neapărat să treacă Guvernul, ci să existe o majoritate solidă în 2010.
Emil Boc a spus că speră în înţelepciunea, raţiunea şi lipsa de orgolii, în interiorul PNL pentru a putea constitui în jurul viitorului guvern o majoritate solidă, capabilă să facă reformele de care România are nevoie în anul 2010, pentru că nu va fi un an uşor, chiar dacă va fi un an de creştere economică.
"Va fi un an care are nevoie de un guvern solid şi puternic, iar acela poate fi format dintr-o coaliţie PNL-PDL-UDMR-grupul minorităţilor naţionale, o majoritate care se apropie de 280-290 de deputaţi. Nu vom putea estima până nu ştim exact care va fi formula majoritară în Parlament. Deocamdată, nu putem să facem această apreciere. În acest moment ne dorim o majoritate de 280-290 de deputaţi, în formula pe care v-am menţionat-o", a spus premierul interimar.
Preşedintele PDL a menţionat că problema nu este să treacă un guvern prin Parlament, pentru că un guvern va trece prin Parlament, problema este cu ce majoritate va rezista acel guvern după ce trece, pentru că e nevoie de legi care să fie adoptate în Parlament, de proiecte care să fie susţinute, de un proiect de buget cu măsuri importante care trebuie să fie aplicate.
"Problema este majoritatea care să susţină acest guvern şi eu cred în una, aşa cum am spus, sănătoasă, de dreapta, cu formaţiunile pe care le-am menţionat. PDL a făcut şi face tot ce îi stă în putinţă pentru a clădi această majoritate", a mai spus Boc.
-
Premieră în Franţa: Cetăţenii din străinătate vor putea vota prin Internet
Externe astăzi, 18:38
Guvernul francez va experimenta pentru prima dată votul prin intermediul Internetului, oferind astfel posibilitatea de a vota unui milion de francezi din străinătate, a anunţat vineri secretarul de stat al francezilor din străinătate, Edouard Courtial. citeşte tot
-
În plin cod galben de iarnă grea, Boagiu şi Igaş normau intervenţiile pentru deszăpezire pentru 2013
Social astăzi, 18:14
Miniştrii Anca Boagiu şi Traian Igaş au emis, în 2 februarie, în plină avertizare cod galben şi într-o perioadă în care pe cele două autostrăzi şi pe alte patru drumuri naţionale se circula greu, un ordin care prevedea măsurile de luat pentru evitarea înzăpezirii şi deszăpezirea drumurilor. citeşte tot





Dar parca am votat reducerea parlamentarilor,la 300,nu mai inteleg nimic,ca la no la nimeni.
E bine ca nu ne freaca grija crizei, a unui guvern care sa ne scoata din ea. E bine ca nu ne dorim prea mult, doar o majoritate. E bine ca ne uitam la asta precum pigmeul la primii exploratori. Curca macar isi trata handicapul de inteligenta suindu-se pe lemne. Se pare ca e genetic. E bine sa stim si ca : http://inconstanta.wordpress.com/reforma-la-unii-romani, macar sa stim cum stam, sa nu ne molipsim cu totii.
bine ca nu a intrat in vigoare reducerea numarului de parlamentari ...
in cazul acela ar fi dorit o Mare Adunare Nationala ...
http://inconstanta.wordpress.com/