Boc: Revizuirea Constituţiei ar trebui făcută în 2010, iar referendumul de validare în 2011
Premierul Emil Boc a declarat, joi seară, la TVR, că dezbaterile din Parlament pentru revizuirea Constituţiei ar trebui să aibă loc în acest an, pentru ca un eventual referendum de validare să se desfăşoare în 2011, cu un an înainte de alegerile parlamentare.
Boc: Revizuirea Constituţiei ar trebui făcută în 2010, iar referendumul de validare în 2011 (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)
"Acum trebuie să ne uităm fiecare ce am făcut, dar hadeţi să nu mai facem o Constituţie aşa cum a fost, prima pentru Iliescu, a doua pentru Năstase, iar a treia să spunem că vrem să o facem pentru preşedintele Băsescu. Să uităm de acest capitol. Haideţi să facem o Constituţie, să o îmbunătăţim pornind de la ce au votat românii şi să nu facem niciun fel de referire la mandatul în exerciţiu al preşedintelui. 2010 discutăm în Parlament şi facem propunerea de revizuire a Constituţiei, 2011 facem referendumul şi cu un an înainte de alegerile parlamentare din 2012 avem Constituţia revizuită cu Parlament unicameral şi îi respectăm şi pe români, timpul lor şi faptul că au venit să dea un vot", a susţinut, Emil Boc.
Premierul a mai spus că propune "partenerilor" din partide un pact pentru stabilitatea funcţiei publice.
"V-am propus să stăm la masă şi să stabilim care e nivelul până la care se schimbă oamenii odată cu plecarea unui Guvern. Am propus şi propun în continuare partenerilor să stăm la masă şi să semnăm împreună un pact de stabilitate a funcţiei publice în România, unde să stabilim, indiferent cine va veni la putere în România, până la ce palier se schimbă şefii de agenţii sau şefii de servicii de deconcentrate. Îl semnăm şi cine nu respectă răspunde", a spus Boc.
În replică, liderul PNL Crin Antonescu, prezent la emisiunea de la TVR, a spus că ar trebui să răspundă toţi "mafioţii" pe care premierul i-a făcut directori de deconcentrate şi că ideea unui pact cu Emil Boc în fruntea Guvernului nu este credibilă.
La rândul său, preşedintele PSD Victor Ponta, prezent de asemenea, a spus că este de acord cu propunerea premierului, cu o singură condiţie, ca şeful Guvernului "să plătească din buzunar" toate salariile pe care angajaţii daţi afară de la Palatul Victoria le-au recâştigat în instanţă.
Pe de altă parte, preşedintele UDMR, Marko Bela, s-a declarat de acord cu semnarea unui astfel de pact.
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot
-
GRECII ÎMPOTRIVA LUI LAGARDE: Nu ne vindeţi gogoşi, doamnă! Nu ne luaţi drept idioţi!
Externe ieri, 20:03
Grecii erau furioşi, duminică, şi îşi exprimau pe Internet profundul dezacord faţă de declaraţiile directoarei FMI Christine Lagarde, care au determinat peste 10.000 de comentarii pe pagina sa de Facebook şi înfiinţarea paginii intitulate "Grecii împotriva lui Lagarde",. citeşte tot





Ce va mai place asta cu majoritatea si cu Boc cel care are probleme la OU...pai asta vorbeste de constitutie in aceeasi zi in care o comite cu diferenta dintre tanc si avion si unde se vede in filmare ca nu este in stare sa emita o propozitie cap - coada asta lasand la o parte penibilul situatiei . Si se mai gasesc unii care mai si sustin asta si ca DA sa facem unicameral si sa conduca unul ca Boc tot ...asta vreti ?!!?
si ce parere au colegii dvs politicieni dl Boc??? accepta sa isi faca treaba si sa lase speculatiile si circul din platourile de televiziune? pana la urma pt ce sunt ei platiti? pt cate aparitii tv au sau pt cat de implicati sunt in treburile tarii si in ceea ce presupune munca din Parlament? pt unii raspunsul e exact contrariul decat cel corect si moral
Acest domn Boc e un om inteligent. Este omul care are viziune. Opozitia nu se ridica la nivelul lui. Luarile de cuvant ale celor din opozitie sunt penibile. De fapt nimeni nu stie ce-i aia opozitie. Ei cred ca trebuie sa lupte in continuare pentru castigarea electoratului. Se pare ca n-au realizat ca alegerile s-au terminat si ca trebuie sa treaca la traba.