Borbély, ales preşedinte a celei de a 19-a sesiuni a Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabilă

Ministrul Mediului si Pădurilor, László Borbély, a fost ales, vineri, preşedinte a celei de a 19-a sesiuni a Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabilă pentru un mandat de un an, până în mai 2011.

Borbély, ales preşedinte a celei de a 19-a sesiuni a Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabilă (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

Borbely s-a aflat la New York în perioada 12-14 mai 2010 pentru a participa la lucrările segmentului la nivel înalt al Comisiei, şi a prezidat, alături de ministrul resurselor minerale din Africa de Sud, Susan Shabangu, masa rotundă ministerială axată pe tematica mineritului.

"Este un mandat important pentru Romania si pentru mine personal este o onoare, anul acesta va fi un an dificil pentru Comisie, de pregatire a deciziilor care se vor lua in 2011 in cele cinci capitole, iar rolul nostru in perioada urmatoare va fi acela de a face un inventor al problemelor in perioada actuala, de negociere si apropiere a punctelor de vedere, in perspectiva summitului de la Rio din 2012", a spus Borbely, într-o declaraţie pentru MEDIAFAX.

Comisia (CSD) reprezintă principalul forum de discuţie al ONU pe subiecte de dezvoltare durabilă şi funcţionează ca organism subsidiar al Consiliului Economic şi Social al ONU.

CSD a fost înfiinţată în 1992, urmare unei decizii a Conferinţei ONU pentru mediu şi dezvoltare care a avut loc în acelaşi an, la Rio de Janeiro. De la înfiinţarea CSD în 1992, România a mai ocupat o singură dată un loc de conducere a lucrărilor Comisiei, între 2000-2001, pe un post de vice-preşedinte.



comentează şi tu Momentan sunt 4 comentarii
Taguri:
BORBELY ,
ONU ,
COMENTARII
  • DVlad 16 mai 2010

    ...presedinte AL celei de-a 19-a ......, domnu' ziarist, sau duduia ziarist, ca n-avem cum sti cine habar n-are gramatica limbii romane de clasa a cincea primara....
    maaaare rusine....

  • giing 16 mai 2010

    @ion ionescu , ce idiotzenii itzi debiteaza kapsorul , chiar crezi ca ungiurii ne pot intrece la furat ??? never omule , never , 1 roamn fura cat 1000 de unguri la un loc , asa ca stai linistit , noi ne furam PATRIA singuri ....pe de alta parte , se pare ca ministrii unguri mai fac treaba , spre deosebire de romanaii nostri ..

  • ION IONESCU 15 mai 2010

    Ungurii au luat ministerul mediului pentru ca romaniisunt fraieri si daca nu se trezesc asa vor ramine.Romanii in loc sa faca trei partide au facut doua iar ungurii sunt cei care inclina balanta,dar o inclina si spre ei.Ungurii au luat mediul pentru ca s-au apucat serios de taiat padurile ,ei controleaza doar 500 de gatere,si au nevoie de acest minister sa acopere jaful facut in padurile PATRIEI NOASTRE.Si FONDUL DE MEDIU este o pusculita cu bani la care contribuim toti si o getioneaza ei ,ungur

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
Versiunea: mobil  |  completa