Buda este preşedintele Comisiei pentru Constituţie, Tăriceanu şi Şova - vicepreşedinţi

Comisia pentru revizuirea Constituţiei aprobată, marţi, de Parlament, va fi condusă de către deputatul PDL Daniel Buda şi îi va avea vicepreşedinţi pe senatorul PSD Dan Şova şi deputatul PNL Călin Popescu Tăriceanu, iar secretar va fi deputatul UDMR Varga Attila.

Preşedintele Comisiei pentru revizuirea Constituţiei va fi Daniel Buda de la PDL (imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a anunţat că democrat-liberalii îi nominalizează în componenţa Comisiei pentru Constituţie pe senatorii Augustin Humelnicu, Iulian Urban şi Ioan Ruşeţ şi deputaţii Daniel Buda, Gabriel Andronache, Marinel Cionca-Arghir, Sever Voinescu şi Cornel Ştirbeţ.

"Pentru funcţia de preşedinte al acestei importante Comisii, propunem pe domnul deputat Daniel Buda, preşedintele Comisiei juridice", a spus Toader.

Pe de altă parte, Toader a precizat de la tribuna Parlamentului că PDL a cedat două locuri în Comisie pentru reprezentarea grupului parlamentar al independenţilor, care i-a propus pe Eugen Nicolicea şi Liviu Câmpanu să facă parte din Comisia pentru revizuirea Constituţiei.

"Doi colegi de-ai noştri parlamentari intră în grupul nostru parlamentar, e vorba de domnul deputat Eugen Nicolicea şi domnul senator Liviu Câmpanu", a spus deputatul PDL.

Viceliderul deputaţilor PSD Aura Vasile a precizat de la tribună că grupul PSD+PC participă cu următoarea formulă: deputaţii Victor Ponta, Florin Iordache, Bogdan Ciucă, Aurelia Vasile, Valeriu Zgonea şi senatorii Dan Şova, Toni Greblă şi Ioan Chelaru.

"Pentru funcţia de vicepreşedinte grupul nostru parlamentar îl propune pe domnul Şova Dan", a anunţat Aura Vasile.

La rândul său, Eugen Nicolăescu a menţionat că liberalii îi propun pe deputaţii Călin Popescu Tăriceanu, Ciprian Dobre, Alina Gorghiu şi pe senatorul Teodor Meleşcanu.

"În componenţa Biroului Comisiei propunem pentru funcţia de vicepreşedinte pe domnul Călin Popescu Tăriceanu", a anunţat Nicolăescu.

Liderul deputaţilor UDMR, Olosz Gergely, a precizat că Uniunea îi propune pentru Comisia de revizuire a Constituţiei pe deputaţii Varga Attila şi Marton Arpad. "Pentru biroul Comisiei, pentru funcţia de secretar propunem pe domnul Varga Attila", a adăugat Olosz Gergely.

Liderul deputaţilor aparţinând minorităţilor, Varujan Pambuccian, a declarat că grupul său l-a delegat pe el să facă parte din Comisia pentru Constituţie.

Comisia are în componenţa sa 25 de parlamentari, termenul de adoptare a raportului privind proiectul de revizuire a Constituţiei nefiind stabilit încă.

Acest termen va fi stabilit, potrivit preşedintelui Camerei, de către membrii Comisiei în prima şedinţă de lucru.



comentează şi tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
PDL ,
COMISIE ,
CONSTITUŢIE
COMENTARII
  • LILI 21 apr 2010

    URAAAAAAAAAAAAAAA DECI PTR A DA DIN MAINI SI DIN BURIC GAURA VASILE VA FACE O NOUA CONSTIPUTIE BRAVO PS si cio mai fi el va faceti de ras cu aceasta mandravela va ruinati de la o zi la alta chiar nu aveti anca un jurist?

  • Aiurel Vasilache 20 apr 2010

    Beton: psd-istii o propun printre altii pe Aura Vasile, fosta sefa de autobaza, in comisia pentru revizuirea constitutiei. Mai trebuie un electronist la agricultura si un ginecolog la industrii. Bra vo p s d !(asta era scandare)

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa