Călin Popescu-Tăriceanu nu exclude eventualitatea ca Guvernul să atace la CCR dosarul Belina

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, nu a exclus posibilitatea ca Executivul să conteste la Curtea Constituţională deschiderea dosarului Belina în care sunt vizate vicepremierul Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene.

407 afișări
Imaginea articolului Călin Popescu-Tăriceanu nu exclude eventualitatea ca Guvernul să atace la CCR dosarul Belina

Călin Popescu-Tăriceanu nu exclude eventualitatea ca Guvernul să atace la CCR dosarul Belina

Întrebat de un jurnalist dacă există posibilitatea ca ministrul Justiţiei, în numele Guvernului, să atace dosarul Belina la CCR, preşedintele Senatului a răspuns: ”Nu ministrul Justiţiei are dreptul... Sesizarea poate să fie făcută de primul ministru în numele Guvernului sau de preşedinţii Camerelor.”

Chestionat în continuare dacă s-a decis cine va face sesizarea CCR, Tăriceanu s-a mărginit să spună ”Eu nu fac parte din Guvern”.

Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, luni, întrebat dacă ancheta DNA în cazul Shhaideh-Plumb este similară celei privind OUG 13, că în BPN s-au adus argumente privind asemănarea, el arătând că trebuie analizat dacă există elementele unui posibil conflict constituţional între Guvern şi DNA.

Întrebat dacă ancheta DNA în cazul Shhaideh-Plumb este similară cu ancheta privind OUG 13, Dragnea a răspuns: „Au fost argumente aduse, este foarte asemănătoare pentru că se pune problema oportunităţii”.

„Am vorbit şi azi, am spus şi eu şi domnul Tăriceanu - poate şi Guvernul, nu ştiu - trebuie analizat dacă situaţia actuală poate constitui elementele unui conflict juridic de natură constituţională între două puteri ale statului. Nu ştiu la ora asta, nici domnul Tăriceanu nu ştie. Domnul Tudorel Toader cred că va trebui să aibă un punct de vedere în sensul acesta, dacă va veni din partea Guvernului. Şi noi o să ne consultăm cu specialiştii cu care ne consultăm în astfel de situaţii”, a adăugat Dragnea, întrebat despre posibilitatea sesizării CCR în această speţă.

CCR a admis existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între DNA şi Guvern, la sesizarea preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în speţa anchetării OUG 13. Judecătorii CCR au motivat decizia prin faptul că, prin conduita sa, Direcţia Naţională Anticorupţie şi-a arogat o competenţă pe care nu o posedă – controlul modului de adoptare a unui act normativ.

Totodată, motivarea CCR arăta că acţiunea Ministerului Public privind ancheta în cazul OUG13 încetează să mai fie una legitimă, devenind abuzivă şi creează o presiune asupra membrilor Guvernului care afectează buna funcţionare a acestei autorităţi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici