Camera a adoptat pe articole proiectul prin care şeful informaţiilor armatei este numit de premier

Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, pe articole, în pofida obiecţiilor PNL, PDL şi PPDD, propunerea legislativă de modificare a Legii 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea MApN, astfel ca şeful Departamentului de informaţii al armatei să fie numit de primul-ministru.

145 afișări
Imaginea articolului Camera a adoptat pe articole proiectul prin care şeful informaţiilor armatei este numit de premier

Camera a adoptat pe articole proiectul prin care şeful informaţiilor armatei este numit de premier (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

Votul final asupra proiectului de lege a fost amânat pentru o şedinţă viitoare, liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, menţionând că ministrul Apărării, Mircea Duşă, a solicitat să fie prezent la şedinţa în care va fi votat acest proiect.

TITLURILE ZILEI

Propunerea legislativă iniţiată de cinci deputaţi ai PSD, printre aceştia aflându-se şi actualul ministru al Apărării, Mircea Duşa, prevede ca şeful Departamentului de Informaţii al Armatei să fie numit de primul ministru, la propunerea ministrului Apărării Naţionale. În prezent, potrivit legislaţiei în vigoare, şeful acestui departament este numit de ministrul Apărării Naţionale.

George Scutaru a precizat, în timpul dezbaterilor, că PNL este împotriva proiectului de lege.

"Dincolo de bunele intenţii nu am primit informaţii şi un răspuns privind justeţea reală a celor două modificări importante, apare Departamentul pentru Înzestrare Logistică condus de un civil sau de un militar, este pentru prima dată această dualitate şi a doua modificare, şeful informaţiilor e numit de primul ministru la propunerea ministrului Apărării. De ce e nevoie de această modificare şi tot ce ţine de informaţii trece la primul ministru?", a spus Scutaru.

El a arătat că liberalul Corneliu Dobritoiu a solicitat conducerii Senatului retragerea calităţii de coiniţiator al proiectului.

"Proiectul de lege nu are nicio legătură cu ce se întâmplă lângă graniţa României, ci cu concentrarea puterii la un singur om", a mai spus liderul deputaţilor PNL, arătând că guvernanţii pregătesc un alt proiect de lege prin care STS ar trece la primul ministru.

Şi deputatul PPDD Daniel Oajdea a declarat că PPDD nu susţine introducerea unui centralism excesiv.

"Ministrul Apărării face parte din Guvern şi nu văd de ce şeful departamentului de informaţii trebuie numit de primul ministru. Nu cred că primul ministru se poate ocupa de toate, am face guvernul atunci doar din premier", a spus Oajdea.

Aceleaşi lucruri le-a susţinut şi liderul deputaţilor PDL, Gheorghe Tinel.

"Domnul prim ministru nu este mulţumit cu serviciul de informaţii al Ministerului de Interne şi vrea să le aibă pe toare. De ce trecem serviciile militare la primul ministru? Cine vrea să controleze tot? PDL nu susţine acest proiect de lege", a spus Gheorghe Tinel.

Reprezentanţii PSD au pledat, însă, pentru adoptarea proiectului de lege, arătând că modificările propuse, inclusiv cea de numire a şefului departamentului de informaţii de către premier, sunt măsuri pentru "un plus de credibilitate şi de forţă politică".

Proiectul de lege a fost introdus pe ordinea de zi a şedinţei Camerei la propunerea liderului deputaţilor PSD, Marian Neacşu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici