Camera Deputaţilor a adoptat legea educaţiei

Deputaţii au adoptat miercuri proiectul legii educaţiei, cu 181 de voturi "pentru" şi 95 "împotrivă".

30 afișări
Imaginea articolului Camera Deputaţilor a adoptat legea educaţiei

Camera Deputaţilor a adoptat legea educaţiei (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Împotriva Legii Educaţei au votat deputaţii PSD şi PNL, care au anunţat, prin reprezentanţii lor, că se vor exprima împotrivă şi au argumentat votul.

După votul favorabil acordat proiectului Legii Educaţiei, plenul Camerei Deputaţilor a respins, tot prin vot, cele patru proiecte de lege care reglemetau domeniul Educaţiei, respectiv PLX 115, propus de Alianţa PSD+PC, şi PLX 180, PLX 181 şi PLX 182, propuse de PNL.

Deputaţii PSD şi PNL au criticat în mod repetat şi vehement Legea Educaţiei, susţinând că vor îndrepta greşelile din aceasta atunci când vor veni la guvernare sau că varianta votată este proastă şi ruşinoasă, întrucât sacrifică identitatea naţională.

Legea, care cuprinde peste 300 de articole, a fost dezbătută miercuri în două reprize, deputaţii adoptând, în aceeaşi zi, şi Legea lustraţiei.

Deputaţii au dezbătut proiectul miercuri de la articolul 65, care se referă la admiterea la liceu.

Legea educaţiei a intrat luni în dezbaterea plenului Camerei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici