Camera Deputaţilor, convocată în sesiune extraordinară până la sfârşitul lunii ianuarie/ Nicuşor Dan: Sesiunea extraordinară, pretext ca Guvernul să dea OUG

Camera Deputaţilor a fost convocată luni în sesiune extraordinară pe toată perioada vacanţei parlamentare, respectiv până la sfârşitul lunii ianuarie, programul urmând să fie axat pe adoptarea unor OUG, dar şi pe respingerea unor proiecte.

Camera Deputaţilor, convocată în sesiune extraordinară până la sfârşitul lunii ianuarie (Imagine: Croitoru Maran/ Foto Mediafax)

Astfel, potrivit secretarului Ioana Bran, Camera a fost convocată în sesiune extraordinară în perioada 9 ianuarie – 31 ianuarie.

Ea a precizat că în programul sesiunii extraordinare intră dezbaterea şi votul privind trei proiecte de lege, respectiv PL-x 303/28.06.2016, PL-x 415/10.10.2016 şi PL-x 838/25.11.2015. Potrivit unor surse social-democrate, acestea ar urma să fie respinse.

Primele două proiecte sunt cele două ordonanţe de urgenţă privind achiziţia sculpturii Cuminţenia Pământului.

Proiectul de lege nr. 838/2015 vizează respingerea OUG nr.14/2015 pentru completarea OUG nr.83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice - OUG Oprea prin care salariile demnitarilor au fost majorate.

Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat luni că sesiunea extraordinară a Camerei Deputaţilor reprezintă doar un pretext pentru ca Guvernul să poată emite OUG, astfel încât să se ''treacă'' peste legea de abilitare, contestată de opoziţie la Curtea Constituţională.

''Nu ne e frică de o sesiune extraordinară, însă faptul că convoci o Cameră a Parlamentului pentru că tu n-ai fost în stare să scrii o lege de abilitare bună, în opinia mea este ruşinos şi abuziv. Adică această sesiune extraordinară nu este decât un pretext pentru ca Guvernul să poată da ordonanţe de urgenţă şi astfel să se treacă peste acea propunere de lege pe care noi am contestat-o la Curtea Constituţională", a declarat Nicuşor Dan.

Contestaţia semnată de PNL, USR şi PMP este pe ordinea de zi a şedinţei CCR de joi.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică seara că luni va fi convocată sesiune extraordinară pentru a da Executivului posibilitatea de a emite ordonanţe, în condiţiile în care legea de abilitare a Guvernului pe perioada vacanţei parlamentare a fost atacată la CCR.

''Guvernul va trimite proiecte de legi, noi le vom adopta şi dl. preşedinte Iohannis le va promulga. (...) Dacă o să ajungem la concluzia, în următoarele zile, că asta se intenţionează (amânarea promulgării unor legi - n.r.), poate Guvernul va da ordonanţe de urgenţă, pentru că România nu poate rămâne blocată din cauza unor orgolii sau a unor supărări. România are nevoie de legi. Dacă se intenţionează, iar eu încep să văd că se intenţionează să se blocheze aplicarea legilor sau promulgarea lor, atunci Guvernul poate să adopte ordonanţe, pentru că oamenii au nevoie de măsurile pe care noi le-am promis'', a spus Liviu Dragnea la România TV.

El a acuzat partidele de opoziţie, care au atacat la CCR legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe.

''În următoarele zile şi noi şi Guvernul o să analizăm cu atenţie toate gesturile, acţiunile, inclusiv ale opoziţiei. Suntem, poate e primul caz când se atacă la Curtea Constituţională o lege de abilitare a Guvernului de a administra ţara în timpul vacanţei parlamentare, adică de a emite ordonanţe. Este un singur scop aici, acela de a bloca activitatea Guvernului, a statului. Din acest motiv noi mâine convocăm Parlamentul în sesiune extraordinară. De ce? Pentru ca Guvernul să poată să emită ordonanţe. Am văzut că se doreşte ca acest guvern să fie blocat, foarte bine, folosim toate pârghiile legale şi constituţionale pe care le avem pentru a asigura guvernului condiţiile să guverneze'', a adăugat Liviu Dragnea.

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat luni că deputaţii PNL vor participa la sesiunea extraordinară a Camerei Deputaţilor, convocată pe durata lunii ianuarie, ea menţionând că aceasta este justificată de intenţia Guvernului de a emite ordonanţe.

''Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a convocat sesiune extroardinară până la finalul lunii. Parlamentarii PNL vor participa la această sesiune, ea este justificată de intenţia Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare. Aşadar, noi vom răspunde solicitărilor de a participa la şedinţele de plen", a precizat Turcan.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică seara că luni va fi convocată sesiune extraordinară pentru a da Executivului posibilitatea de a emite ordonanţe, în condiţiile în care legea de abilitare a Guvernului pe perioada vacanţei parlamentare a fost atacată la CCR.

''Guvernul va trimite proiecte de legi, noi le vom adopta şi dl. preşedinte Iohannis le va promulga. (...) Dacă o să ajungem la concluzia, în următoarele zile, că asta se intenţionează (amânarea promulgării unor legi - n.r.), poate Guvernul va da ordonanţe de urgenţă, pentru că România nu poate rămâne blocată din cauza unor orgolii sau a unor supărări. România are nevoie de legi. Dacă se intenţionează, iar eu încep să văd că se intenţionează să se blocheze aplicarea legilor sau promulgarea lor, atunci Guvernul poate să adopte ordonanţe, pentru că oamenii au nevoie de măsurile pe care noi le-am promis'', a spus Liviu Dragnea la România TV.

El a acuzat partidele de opoziţie, care au atacat la CCR legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe.

''În următoarele zile şi noi şi Guvernul o să analizăm cu atenţie toate gesturile, acţiunile, inclusiv ale opoziţiei. Suntem, poate e primul caz când se atacă la Curtea Constituţională o lege de abilitare a Guvernului de a administra ţara în timpul vacanţei parlamentare, adică de a emite ordonanţe. Este un singur scop aici, acela de a bloca activitatea Guvernului, a statului. Din acest motiv noi mâine convocăm Parlamentul în sesiune extraordinară. De ce? Pentru ca Guvernul să poată să emită ordonanţe. Am văzut că se doreşte ca acest guvern să fie blocat, foarte bine, folosim toate pârghiile legale şi constituţionale pe care le avem pentru a asigura guvernului condiţiile să guverneze'', a adăugat Liviu Dragnea.

Contestaţia semnată de PNL, USR şi PMP pe legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe este pe ordinea de zi a şedinţei CCR de joi.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
CAMERĂ ,
SESIUNE EXTRAORDONARĂ ,
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Dragnea, invitat la masă de Trump. Replica preşedintelui SUA când şeful PSD i-a spus despre România. Galerie FOTO