Camera va securiza balcoanele de la sala de plen, pentru a evita cazuri similare cu al lui Sobaru

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, luni, să fie găsită o "formulă de securizare" a balcoanelor de la sala de plen, astfel încât evenimente precum cel din decembrie 2010, când Adrian Sobaru s-a aruncat de la balcon, să nu se mai repete.

21 afișări
Imaginea articolului Camera va securiza balcoanele de la sala de plen, pentru a evita cazuri similare cu al lui Sobaru

Camera va securiza balcoanele de la sala de plen, pentru a evita cazuri similare cu al lui Sobaru (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat că decizia Biroului Permanent ca, marţi, la asumarea răspunderii Guvernului asupra Codului Muncii să poată fi prezenţi, ca invitaţi, doar reprezentanţii presei, nu şi cetăţenii, este "o măsură excepţională", până se va face securizarea balcoanelor din sala de şedinţe.

"Este o măsură excepţională, asta înseamnă că nu este o măsură care să vizeze o acţiune permanentă, ci, pur şi simplu, pentru următoarele evenimente, care vizează asumarea răspunderii, o moţiune de cenzură, prezentarea şi votarea ei. Până la momentul în care noi vom reuşi să asigurăm securizarea în primul rând a oamenilor care participă la acest eveniment de la balcoane, am preferat să optăm pentru această variantă", a explicat Anastase.

Ea a arătat că se doreşte să se găsească "o formulă de securizare" a balcoanelor şi să nu se mai repete "evenimente tragice, cum a fost cel de la sfârşitul anului trecut", când Adrian Sobaru s-a aruncat de la balcon, în timpul şedinţei privind dezbaterea unei moţiuni de cenzură.

Întrebată cum se va face această "securizare" a balcoanelor din sala de şedinţe a Parlamentului, Roberta Anastase a răspuns: "Am solicitat în cadrul Biroului Permanent, în unanimitate, Secretariatului General să vină cu o formulă, pe care o putem regăsi şi în alte Parlamente europene, care să vizeze protecţia celor care vizitează plenul".

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, luni, "din raţiuni de securitate", ca la şedinţa de marţi în care Guvernul îşi asumă răspunderea pe Codul Muncii, în Parlament să poată participa ca invitaţi doar ziariştii, nu şi cetăţenii, a declarat preşedintele Camerei, Roberta Anastase.

Guvernul îşi va angaja, marţi, răspunderea în Parlament asupra proiectului noului Cod al Muncii. Şedinţa Parlamentului este programată să înceapă la ora 10.00.

La precedenta şedinţă comună a Camerelor Parlamentului la care a participat premierul Emil Boc, în 23 decembrie 2010, electricianul TVR Adrian Sobaru s-a aruncat de la balconul sălii de plen a Parlamentului într-o tentativă de sinucidere în semn de protest, el strigând: "Boc, aţi luat drepturile copiilor". Sobaru a căzut de la o distanţă de cinci metri peste unul dintre pupitrele sălii de plen, pe care l-a şi rupt. El purta un tricou pe care scria "Ne-aţi ciuruit/Ne-aţi ucis viitorul copiilor noştri/ Ne puteţi lua viaţa şi banii, dar nu şi LIBERTATEA".

Surse din TVR spuneau că Adrian Sobaru şi-ar fi premeditat demersul, pentru că nu era programat la filmarea de atunci din Parlament, dar a cerut să meargă în locul unui coleg.

La începutul lunii ianuarie 2011, el a fost externat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici