Candidatul UDMR la preşedinţia CJ Harghita a depus o nouă plângere la Poliţie şi la BEJ
Candidatul UDMR la preşedinţia Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a depus, sâmbătă, o nouă plângere la Poliţie şi la BEJ, reclamând că liderul PCM a rupt unele afişe electorale ale sale, însă Szasz Jeno neagă acuzaţia.
Potrivit plângerii depuse de Borboly Csaba, preşedintele PCM, Szasz Jeno, şi un alt candidat al aceluiaşi partid, Orban Arpad, ar fi fost surprinşi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de mai mulţi tineri în timp ce rupeau afişele electorale din localitatea Căpâlniţa ale candidatului UDMR la preşedinţia CJ.
"Noaptea trecută, la Căpâlniţa, Szasz Jeno şi Orban Arpad au fost surprinşi de şase tineri în plină acţiune de rupere a afişelor mele cu propriile mâini. Tinerii m-au anunţat imediat şi astăzi (sâmbătă - n.r.) am depus plângere şi la Poliţie şi la BEJ, la care am anexat declaraţiile acestora. Sunt convins că gestul celor doi vădeşte disperarea contracandidatului meu şi nu pot să spun decât că pentru cineva care se coboară atât de mult, faptele vorbesc de la sine, orice comentariu fiind de prisos”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Borboly Csaba.
La rândul său, Szasz Jeno spune că afirmaţiile făcute de candidatul UDMR sunt minciuni şi cere poliţiştilor din Căpâlniţa să cerceteze şi să constate ale cui afişe există şi ale căror candidaţi au fost îndepărtate.
"Am trecut prin Căpâlniţa noaptea trecută, veneam de la Miercurea Ciuc spre Odorhei, către casă, şi am încetinit prin fiecare localitate aflată în drumul nostru pentru a vedea dacă mai există afişele noastre. Ceea ce spune Borboly sunt doar miciuni dintr-un şir fără sfârşit şi Poliţia n-are decât să facă anchetă, să vadă că afişele UDMR sunt la locul lor, de nici nu mai are nimeni loc de ele, în timp ce ale candidaţilor PCM au fost îndepărtate sistematic. Fiecare îi judecă pe ceilalţi după cum trăieşte!”, a afirmat Szasz Jeno.
Aceasta este cea de-a patra plângere depusă la Inspectoratul de Poliţie Harghita şi la BEJ de către UDMR în decurs de două zile.
Borboly Csaba depusese, vineri, trei plângeri penale la Poliţie, reclamaţiile împotriva PCM, a unui ziar şi a autorilor filmuleţului despre acesta fiind înregistrate şi la Biroul Electoral Judeţean. Borboly Csaba declara că plângerile sunt îndreptate împotriva cotidianului de limbă maghiară "Hargita Nepe", Partidului Civic Maghiar (PCM) şi împotriva autorilor necunoscuţi care au postat pe internet un videoclip în care acesta apare sub forma unei păpuşi de paie căreia i se dă foc.
"O primă plângere a fost formulată împotriva ziarului «Hargita Nepe» şi a editorului şef Karda Emese, care a publicat o poză trucată, în care apar eu alături de primul ministru al Ungariei, Ferenc Gyurcsani, o a doua plângere este împotriva PCM, care, într-un articol electoral extrem de critic la adresa mea, a folosit sigla UDMR, laleaua, fără a cere acordul uniunii, iar a treia este îndreptată împotriva autorilor necunoscuţi care au realizat şi pus pe You Tube un film în care eu apar ca o păpuşă de paie, cu fotografia mea în dreptul feţei şi care este incendiată de persoane mascate", declara Borboly.
Candidatul UDMR la preşedinţia Consiliului Judeţean Harghita a spus că a depus aceste plângeri penale abia vineri pentru că a aşteptat să se încheie campania electorală.
-
PORTUL DE GHEAŢĂ: Cum arată portul Tomis din Constanţa - GALERIE FOTO
Social astăzi, 11:18
Portul Tomis din Constanţa a fost acoperit de gheaţă, după ce valurile au lovit cu putere ambarcaţiunile ancorate la mal şi faleza. citeşte tot
-
NINSOARE ŞI VISCOL: Lista drumurilor închise şi cu restricţii. 17 trenuri sunt anulate, 16 aeroporturi au probleme
Social astăzi, 11:00
Traficul rutier este închis, sâmbătă dimineaţă, pe Autostrada Soarelui Bucureşti - Feteşti şi pe zece drumuri naţionale, şase rute de cale ferată sunt închise şi 17 trenuri sunt anulate din cauza viscolului şi a ninsorii, iar pe 16 aeroporturi sunt probleme din cauza ceţii, potrivit CNADNR. citeşte tot





votati oprescu, alegeti iliescu!!! scrieti pe google youtube ion iliescu mineriada sau youtube ion iliescu revolutie!!!
oagarii si razgandeanu-pnl,sa ne lase,ne-am saturat de animale.
va luati dupa noi romanii si va dezbinati ,,bravo" a-ti invatat si voi cev de la noi.