Cătălin Ivan: Dorinţa liberalilor de a fuziona cu PDL trădează planul lui Antonescu

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, susţine că "este de-a dreptul uimitor că PNL a abandonat angajamentul luat în faţa românilor, anunţând dorinţa unei asocieri cu PDL", el precizând că preşedintele PNL, Crin Antonescu, trebuie să ofere lămuriri dacă aceasta este poziţia finală a partidului.

429 afișări
Imaginea articolului Cătălin Ivan: Dorinţa liberalilor de a fuziona cu PDL trădează planul lui Antonescu

Catalin Ivan (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)

"Pe zi ce trece, pare că prinde tot mai mult contur planul lui Crin Antonescu, început cu ruperea USL în urmă cu o lună. Apropierea PNL de Traian Băsescu şi PDL este tot mai evidentă, ultima dovadă fiind chiar o invitaţie deschisă lansată de senatorul liberal Teodor Atanasiu către PDL de a fuziona cu PNL. Iar unele reacţii pozitive dinspre democrat-liberali arată că se doreşte, de fapt, întoarcerea în trecut, la Alianţa DA", afirmă Ivan într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Potrivit acestuia, "simplul fapt că Traian Băsescu cochetează acum cu altă formaţiune nu spală PDL de păcatele trecutului, de relele făcute românilor, pe care împreună, în USL, le-am condamnat încă din opoziţie".

"Este de-a dreptul uimitor că PNL a abandonat atât de uşor angajamentul luat în faţa românilor, anunţând dorinţa unei asocieri cu PDL – lucru interzis, până mai ieri, de protocolul USL. Domnul Crin Antonescu trebuie să spună dacă alianţa cu PDL este poziţia finală a PNL şi dacă, într-adevăr, angajamentul din decembrie 2012 a fost total abandonat!", afirmă Cătălin Ivan.

Senatorul liberal Teodor Atanasiu a declarat, vineri, că reprezentanţii PDL - care "s-au delimitat frumos de Traian Băsescu" - ar trebui ca după alegerile europarlamentare să se alăture PNL "într-o fuziune", pentru construirea unui partid de dreapta puternic.

"După rezultatele de la europarlamentare eu sper ca cei de la PDL, care s-au delimitat frumos de Traian Băsescu, să înţeleagă că trebuie să vină alături de PNL într-o fuziune ca să-şi menţină aleşii locali şi parlamentarii şi pentru a putea construi astfel un partid de dreapta puternic. Altfel, va continua hemoragia la ei", a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Liderul liberal a afirmat că în PDL a început "o mică hemoragie", oprită acum doar pentru că se apropie alegerile europarlamentare, însă după scrutin aceasta "se va accentua", iar plecările din partid "pot fi masive".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici