Cazanciuc, despre cazul Rarinca: Întotdeauna am făcut apel ca politicienii să nu comenteze sentinţe

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a spus, joi, referitor la solicitarea lui Călin Popescu Tăriceanu de demitere a preşedintei ICCJ şi a şefei DNA, ca urmare a achitării Marianei Rarinca, că el întodeauna a făcut apel ca politicienii să nu comenteze decizii ale instanţelor de judecată.

350 afișări
Imaginea articolului Cazanciuc, despre cazul Rarinca: Întotdeauna am făcut apel ca politicienii să nu comenteze sentinţe

Cazanciuc, despre cazul Rarinca: Întotdeauna am făcut apel ca politicienii să nu comenteze sentinţe (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

"Eu întotdeauna am făcut un apel, mai ales la oamenii politici, să nu comenteze deciziile instanţelor de judecată, tocmai pentru că există o responsabilitate în plus din partea unui om politic. Pe de altă parte, e foarte dificil să stabileşti limitele unui dialog atunci când nu ai nişte repere măcar la nivel de deontologie, de aceea am încercat de-a lungul timpului să avem nişte repere deontologice, dinspre politic către justiţie pentru a vedea care sunt limitele în care poţi să discuţi despre anumite soluţii definitive ale unor instanţe de judecată", a spus ministrul Justiţiei, după terminarea şedinţei de plen a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de joi.

Afirmaţia a fost făcută de Robert Cazanciuc în contextul în care Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis, să le "înlăture, prin demitere ori prin demisie", pe şefa instanţei supreme, Livia Stanciu, şi pe procurorul şef al DNA, Laura Kovesi, după ce Curtea de Apel Bucureşti a stabilit definitiv că Mariana Rarinca este nevinovată. Este vorba despre femeia pe care şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Livia Stanciu, a acuzat-o că a şantajat-o. În cazul Marianei Rarinca, DNA, condusă de Laura Kovesi, a dispus trimiterea în judecată, femeia fiind arestată preventiv şase luni şi, ulterior, achitată.

"Din perspectiva ministerului Justiţiei nu avem în analiză o asemenea solicitare, de altfel condiţiile pentru revocarea din funcţie a oricărui magistrat din România sunt foarte strict prevăzute de lege şi, în această situaţie, nu suntem într-una din ipotezele prevăzute de lege", a mai spus Cazanciuc.

Referitor la achitarea Marianei Rarinca, ministrul Justiţiei a subliniat că CSM a sesizat Inspecţia Judiciară, pentru a se stabili dacă au fost respectate toate procedurile, de la momentul întocmirii dosarului şi până la finalizarea lui.

CSM a sesizat, miercuri, Inspecţia Judiciară pentru a fi făcute verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei prin afectarea autorităţii puterii judecătoreşti şi decredibilizarea sistemului judiciar, după ce Călin Popescu Tăriceanu a cerut demiterea Liviei Stanciu şi a Laurei Kovesi.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, Consiliul Superior al Magistraturii a luat această deciziei ca urmare a demersurilor instituţionale ale unor reprezentanţi ai Senatului României, a afirmaţiilor publice recente ale lui preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, dar şi din cauza "direcţiilor de dezbatere promovate de o parte a mass-mediei".

"Sesizarea Inspecţiei Judiciare vizează, în special, intervenţiile instituţionale şi publice ale reprezentanţilor puterii legislative, liderilor politici şi formatorilor de opinie, ale căror declaraţii depăşesc limitele rezonabile ale discursului public, cu potenţial de intimidare şi decredibilizare a justiţiei, ca putere a statului. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii, în conformitate cu dispoziţiile art. 97 din Legea nr. 303/2004, va sesiza Inspecţia Judiciară în vederea dispunerii de verificări privind activitatea şi conduita procurorilor şi judecătorilor implicaţi în soluţionarea cauzei", conform comunicatului de presă al CSM.

În cadrul documentului citat, consiliul solicită tuturor celor implicaţi în această problematică "să apeleze la acţiuni şi discursuri echilibrate, raţionale şi lucide, ca unic mod de apărare a principiilor statului de drept şi a valorilor democratice".

"Consiliul Superior al Magistraturii îşi exprimă profunda îngrijorare faţă de acţiunile concertate ale unor reprezentanţi ai Senatului României şi a unei părţi din mass-media românească care tind la afectarea echilibrului puterilor în stat prin subminarea autorităţii puterii judecătoreşti şi a sistemului judiciar în ansamblul său. Exploatarea instituţională şi mediatică a soluţiei definitive de achitare pronunţată de o instanţă judecătorească şi stigmatizarea publică a persoanei preşedintelui ÎCCJ în acest context, strict în considerarea poziţiei şi rangului instituţional al acestuia care a valorificat un drept fundamental, şi anume, acela al sesizării instituţiilor abilitate în legătură cu o situaţie sau posibile fapte de natură penală, poate genera un nepermis mecanism de erodare a încrederii cetăţenilor în calitatea sistemului judiciar şi de forţare a limitelor constituţionale de putere", mai arată CSM.

În plus, reprezentenţii consiliului reclamă şi faptul că se sugerează că în instrumentarea dosarului a existat o complicitate între preşedintelui ICCJ şi procurorul–şef al DNA. Acest lucru "tinde să explice şi să motiveze într-o logică periculoasă şi globalizatoare situaţii şi contexte privitoare la actul de justiţie din agenda actuală a puterii legislative şi a unor reprezentanţi de vârf ai vieţii politice româneşti".

Călin Popescu Tăriceanu a cerut demiterea magistraţilor Livia Stanciu şi Laura Kovesi având în vedere că femeia acuzată de şantajarea şefei ICCJ a fost achitată.

"Doamna Rarinca, un cetăţean fără influenţă sau legături politice, a fost arestată pe nedrept, şi cu sfidarea oricăror garanţii constituţionale, de către Direcţia Naţională Anticorupţie, condusă de Codruţa Kovesi, în urma unui denunţ calomnios făcut de preşedintele ÎCCJ, Livia Stanciu. Într-o asemenea situaţie, în care drepturile şi libertăţile fundamentale ale unui cetăţean obişnuit au fost încălcate de către doi înalţi magistraţi, în mod deliberat şi cu rea credinţă, vă cerem, Domnule Preşedinte, să folosiţi atât instrumentele constituţionale şi legale de care dispuneţi, cât şi autoritatea morală inerentă instituţiei Preşedintelui României pentru a le înlătura, prin demitere ori prin demisie, din funcţiile pe care le ocupă în mod nedemn pe doamnele Livia Stanciu şi Laura - Codruta Kovesi", se arată în scrisoarea semnată de senatorii PLR Călin Popescu-Tăriceanu, Daniel Barbu, Petru Ehegartner, Ioan Ghise şi Nicolae Nasta.

Senatorii i-au mai cerut, în documentul citat, preşedintelui Iohannis să utilizeze poziţia pe care o are în CSM pentru a solicita o anchetă disciplinară pe numele celor doi magistraţi, pentru a determina dacă aceştia îndeplinesc condiţiile profesionale şi morale pentru a active în magistratură.

"Există în acest moment atât suspiciunea rezonabilă, cât şi indicii temeinice că Preşedintele ICCJ şi Procurorul Şef al DNA au utilizat abuziv întregul dispozitiv al puterii represive a statului împotriva unui cetăţean obişnuit doar pentru atingerea unui interes privat de natură patrimonială", au mai scris senatorii în scrisoarea deschisă adresată preşedintelui Klaus Iohannis.

În plus, Tăriceanu i-a solicitat lui Klaus Iohannis să se alăture Parlamentului, "fără rezerve", în demersul de a modifica Codul Penal şi de Procedură Penală, în sensul eliminării arestului preventiv pentru infracţiunile comise fără violenţă şi a înlocuirii "suspiciunii rezonabile cu indicii temeinice", ca precondiţie pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.

"Este evident că arestul preventiv nu este temere a oamenilor politici, ci un flagel real ce distruge viaţa şi încalcă demnitatea a mii de cetăţeni obişnuiţi, care au dreptul să se bucure de protecţia legii. Nu trebuie să mai îngăduim ca cineva să mai cadă victimă vreodată bunului plac şi a intereselor oculte ale unora dintre cei însărcinaţi cu aplicarea legii", mai precizau senatorii PLR în scrisoarea deschisă.

Joi, Klaus Iohannis i-a răspuns lui Călin Popescu Tăriceanu în privinţa solicitării de înlăturare a celor doi magistraţi prin demisie.

"Consider că demisia dintr-o funcţie de conducere reprezintă un act unilateral de voinţă, care nu poate fi determinat sau influenţat de nicio autoritate publică, deci nici de către Preşedintele României", afirmă preşedintele.

Potrivit lui Klaus Iohannis, "asigurarea independenţei justiţiei reprezintă un element fundamental al statului de drept, iar potrivit Legii fundamentale, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei, fiind singura autoritate publică ce are competenţa să se pronunţe cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor şi a procurorilor şi, implicit, cu privire la cariera acestora".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici