CCL al PDL Craiova a votat propunerea de excludere din partid a lui Solomon şi a celor 6 consilieri
Consiliul de Coordonare Locală al PDL Craiova a votat, vineri seară, propunerea de excludere din partid a primarului municipiului Craiova, Antonie Solomon, şi a celor şase consilieri locali.
CCL al PDL Craiova a votat propunerea de excludere din partid a lui Solomon şi a celor 6 consilieri (Imagine: Remus Badea/Mediafax Foto)
Preşedintele PDL Craiova, Mărinică Dincă, a afirmat, vineri seară, într-o conferinţă de presă, că 340 de membri ai CCL au votat "pentru" excluderea din partid a lui Antonie Solomon, iar 38 au votat "împotrivă".
Ceilalţi şase consilieri locali în cazul cărora s-a votat excluderea din formaţiunea democrat-liberală sunt: Teodor Sas, Dorel Marinescu, Gheorghe Albăstroiu, Iulian Ştefănescu, Radu Marin şi Constantin Ursu.
La şedinţa CCL al PDL Craiova niciunul din cei şapte nu a fost prezent.
"În ceea ce priveşte prezenţa dumnealor, aveau nu numai dreptul, ci şi obligaţia de a se prezenta atât la Biroul Permanent Local, cât şi la Consiliul de Coordonare Locală, aceştia nu s-au prezentat, nici măcar în această seară. Au fost informaţi şi în scris şi prin intermediul presei, inclusiv colega mea de la secretariat i-a sunat şi i-a invitat să fie prezenţi, dar niciunul dintre ei nu s-a prezentat", a spus Mărinică Dincă.
El a precizat că "a înţeles" că o parte dintre membrii care au fost excluşi regretă că nu mai sunt în PDL.
"Am înţeles că domnii consilieri Gheorghe Albăstroiu şi Teodor Sas regretă acum că s-a ajuns la această situaţie, mie îmi pare şi mai rău mai ales că am recunoscut că sunt şi prieten cu Teodor Sas. Domnul Solomon, în momentul în care a fost sunat de secretară a spus să îl lase în pace pentru că îl deranjează", a adăugat preşedintele PDL Craiova.
Decizia va fi supusă şi votului Consiliului de Coordonare Judeţean al PDL Dolj care va avea loc săptămâna viitoare.
Primarul Craiovei, Antonie Solomon, viceprimarul Teodor Sas şi cinci consilieri locali au fost excluşi din PDL la propunerea viceprimarului Marinică Dincă, lider al PDL Craiova.
Propunerea de excludere a celor şapte a fost votată, în 2 februarie, de către Biroul Permanent Local al PDL Craiova şi a fost făcută publică de către Mărinică Dincă, preşedintele PDL Craiova şi viceprimar al municipiului. Acesta a fost nemulţumit de faptul că cei şase consilieri locali, printre care şi viceprimarul Teodor Sas, au votat în şedinţa extraordinară a Consiliului Local Craiova organizată pentru aprobarea bugetului pe acest an, toate proiectele lui Antonie Solomon, care a anunţat în urmă cu o jumătate de an că la alegerile locale din 2012 va candida pentru încă un mandat de primar din partea UNPR.
Ceilalţi consilieri locali, Dorel Marinescu, Gheorghe Albăstroiu, Iulian Ştefănescu, Radu Marin şi Constantin Ursu, au votat pentru proiectele de finanţare a regiilor din Craiova propuse de Solomon şi împotriva amendamentelor propuse de Dincă, cum ar fi cel pentru suplimentarea bugetului Regiei de Transport Craiova cu încă şase milioane de lei.
În 6 februarie, Antonie Solomon a fost numit preşedinte interimar al UNPR Dolj printr-o decizie a Biroului Permanent Naţional al UNPR, el spunând că nu va neglija primăria, pentru că este "dragostea şi pacostea" sa.
-
CANNES 2012: Filmul lui CRISTIAN MUNGIU a luat DOUĂ PREMII - cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare feminină. MICHAEL HANEKE a câştigat Palme d'Or
Cristian Mungiu şi-a adjudecat duminică premiul pentru scenariu, pentru pelicula "După dealuri", cu care a fost prezent în acest an în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur. citeşte tot
-
GRECII ÎMPOTRIVA LUI LAGARDE: Nu ne vindeţi gogoşi, doamnă! Nu ne luaţi drept idioţi!
Externe ieri, 20:03
Grecii erau furioşi, duminică, şi îşi exprimau pe Internet profundul dezacord faţă de declaraţiile directoarei FMI Christine Lagarde, care au determinat peste 10.000 de comentarii pe pagina sa de Facebook şi înfiinţarea paginii intitulate "Grecii împotriva lui Lagarde",. citeşte tot





iau luat boii de la bicicleta lui SOLOMON!! marinica dinca cu 3% intentii de vot!!!!!!!!Iar despre ceilantii consilierii vor ataca decizia in contencios administrativ,si oricum ma sunt 3 lunii pana la alegeri asa ca DE PIERDUT pierde PDL DOLJ de dragul une gasti conduse de acoliti lui berceanu-fane…
Il daore in basca pe Solomon, era la circ du soleil in seara asta.