CCR dezbate, miercuri, sesizarea lui Klaus Iohannis pe modificarea Legii privind armele şi muniţiile

Curtea Constituţională va dezbate, miercuri, sesizarea formulată de preşedintele Klaus Iohannis referitoare la modificarea şi completarea Legii 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor. Şeful statului reclamă că actul normativ nu are avizul CSAT.

1217 afișări
Imaginea articolului CCR dezbate, miercuri, sesizarea lui Klaus Iohannis pe modificarea Legii privind armele şi muniţiile

CCR dezbate, miercuri, sesizarea lui Klaus Iohannis pe modificarea Legii privind armele şi muniţiile

Pe 9 iulie, preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor.

"Prin modul în care a fost adoptată considerăm că legea menţionată încalcă prevederile art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalităţii, ale art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 alin. (1) privind principiul bicameralismului şi pe cele ale art. 119 referitoare la rolul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, pentru motivele ce urmează a fi prezentate în continuare", arată un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor a fost trimisă de către Parlament, spre promulgare, Preşedintelui României la data de 20 iunie 2019.

"Sfera de reglementare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor vizează domeniul securităţii naţionale, fapt care impune obligativitatea solicitării avizului CSAT. Aşa cum se arată în expunerea de motive a legii criticate, „proiectul de act normativ urmăreşte sporirea protecţiei ordinii publice, siguranţei naţionale, vieţii şi integrităţii corporale a persoanelor”. Or, în dezacord cu exigenţele art. 4 lit. d) pct. 1 din Legea nr. 415/2002, iniţiatorul nu a solicitat avizul CSAT.

Faţă de noua optică la nivel european cu privire la asigurarea securităţii Uniunii Europene concretizată chiar prin directivele europene transpuse prin legea criticată, este nerelevant faptul că, atât Legea nr. 295/2004, în varianta sa iniţială, cât şi modificările ulterioare ale acesteia, nu au fost adoptate cu solicitarea unui aviz din partea CSAT. Prin modificările aduse prin legea criticată sunt reglementate aspecte ce ţin de domeniul securităţii naţionale, acestea fiind calificate ca atare prin însăşi Directiva europeană transpusă, aspect ce impune avizarea de către CSAT în cadrul procedurii legislative a actului normativ supus controlului de constituţionalitate", se arată în sesizarea preşedintelui..

O altă neregulă sesizată este legată de adoptarea "cu nesocotirea prevederilor art. 61 şi ale art. 75 din Constituţie, fiind încălcată competenţa primei Camere sesizate, Senatul, care nu a dezbătut textul şi soluţiile adoptate de Camera Deputaţilor. În forma adoptată, legea dedusă controlului de constituţionalitate nesocoteşte şi principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră, legea fiind, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament".

Taguri:
ccr,
iohannis,
arme

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici