Ce scrie presa internaţională despre trimiterea în judecată a lui Victor Ponta. Newsweek: Cazul afectează imaginea României

Principalele agenţii de presă internaţionale relatează despre trimiterea în judecată a premierului Victor Ponta, notând că acesta este cel mai important dosar instrumentat în campania anticorupţie din România. Situaţia premierului Victor Ponta, trimis în judecată pentru presupuse acte de corupţie, este primul caz din istoria României în care un prim-ministru în funcţie este inculpat şi are sechestru pe avere, scrie Washington Post, în timp ce revista Newsweek notează că scandalul afectează imaginea ţării.

2201 afișări
Imaginea articolului Ce scrie presa internaţională despre trimiterea în judecată a lui Victor Ponta. Newsweek: Cazul afectează imaginea României

Principalele agenţii de presă străine relatează despre trimiterea în judecată a lui Victor Ponta

"Premierul României, Victor Ponta, a fost trimis în judecată sub acuzaţia de fals în înscrisuri şi spălare de bani, într-un caz referitor la activităţile sale de avocat, acesta fiind cel mai important dosar de până acum în campania pentru combaterea corupţiei", comentează agenţia Reuters.

TITLURILE ZILEI

"Victor Ponta, inculpat în august, a negat în mod repetat acuzaţiile, criticând procurorii pentru «manipularea opiniei publice» şi dezvăluirea unor informaţii incomplete", notează Reuters.

"Afectat deja de o înfrângere-şoc în scrutinul prezidenţial şi în perspectiva alegerilor parlamentare din 2016, Ponta a opus rezistenţă apelurilor la demisie şi încă are susţinerea partidului său de stânga şi al aliaţilor politici pentru a rămâne în funcţie", subliniază Reuters.

"Premierul României a fost trimis în judecată sub acuzaţii de corupţie", titrează agenţia Associated Press.

"Procurorii l-au inculpat pe Ponta în iulie pentru o serie de acuzaţii referitoare la evaziune fiscală, spălare de bani, conflict de interese şi afirmaţii false făcute în calitatea de avocat în perioada 2007-2008", aminteşte AP, notând că este vorba de primul caz din România în care un premier aflat în funcţie este inculpat.

"Premierul României, trimis în judecată pentru corupţie", titrează Agence France-Presse. "Liderul social-democrat în vârstă de 42 de ani, care neagă acuzaţiile, va fi primul şef de Guvern din România judecat cât este încă în funcţie", subliniază AFP.

Newsweek: Cazul premierului Victor Ponta, trimis în judecată, afectează imaginea României

Situaţia premierului Victor Ponta, trimis în judecată pentru presupuse acte de corupţie, este primul caz din istoria României în care un prim-ministru în funcţie este inculpat şi are sechestru pe avere, scrie Washington Post, în timp ce revista Newsweek notează că scandalul afectează imaginea ţării.

"Premierul României, trimis în judecată sub acuzaţia de corupţie", titrează The Washington Post. "Victor Ponta, în vârstă de 42 de ani, este primul premier în funcţie al României inculpat şi având o parte din avere pusă sub sechestru. Ponta a respins acuzaţiile şi refuză să demisioneze, afirmând că vrea să rămână prim-ministru până la scrutinul parlamentar din 2016", notează cotidianul american The Washington Post.

"Protejat de o majoritate confortabilă în Parlament, Ponta a supravieţuit la trei moţiuni de cenzură, cea mai recentă în iunie. Ponta de demisionat de la conducerea PSD. Refuzul său de a demisiona din funcţia de premier este considerat de investitori un regres al României în efortul de curăţare a scenei politice, a mediilor de afaceri şi a sistemului judiciar, în pofida solicitărilor în acest sens ale Uniunii Europene", comentează revista Newsweek.

Ştirea despre trimiterea în judecată a premierului Ponta a fost preluată pe larg de presa străină, unele posturi tv şi site-uri media transmiţând informaţia în regim urgent.

"Procurorii români l-au trimis în judecată pe premierul Victor Ponta pentru o serie de acuzaţii de corupţie. Preşedintele României i-a cerut lui Ponta să demisioneze, argumentând că scandalul afectează imaginea ţării", notează Deutsche Welle.

"Inculparea premierului Victor Ponta este parte a vastei campanii anticorupţie din România", scrie agenţia UPI, notând că sute de funcţionari români au fost cercetaţi pentru acte de corupţie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici