Cererea de încuviinţare a arestării preventive a lui Teodorescu nu are voturi pentru aprobare

Cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Cătălin Teodorescu nu a întrunit numărul de voturi pentru aprobare, rezultatul votului indicând 146 de opţiuni favorabile, surse parlamentare indicând anterior, după un rezultat neoficial, că solicitarea fusese aprobată.

665 afișări
Imaginea articolului Cererea de încuviinţare a arestării preventive a lui Teodorescu nu are voturi pentru aprobare

Cererea de încuviinţare a arestării preventive a lui Teodorescu nu are voturi pentru aprobare (Imagine: www.cdep.ro)

Potrivit procesului verbal prezentat în plen de secretarul Camerei Marcel Ciolacu, numărul deputaţilor prezenţi a fost de 292, 146 din voturile valabil exprimate fiind "pentru" şi 101 "împotrivă".

Ciolacu a precizat că, potrivit articolului 76 din Constituţie şi potrivit Rregulamentului, hotărârea de încuviinţare se adoptă cu votul majorităţii celor prezenţi, iar acest număr de voturi nu a fost întrunit.

Anterior, plenul Camerei a aprobat, miercuri, cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului UDMR Marko Attila, fiind înregistrate 171 de voturi în favoarea solicitării şi 111 "împotrivă".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici