Cererea de revocare a lui Geoană de la şefia Senatului a fost depusă

PDL a depus, joi, cererea de revocare a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului, a declarat, pentru MEDIAFAX, liderul grupului, Constantin Igaş, care a precizat că solicitarea este semnată de 57 de senatori, majoritatea fiind de la PDL, dar şi şapte independenţi şi doi ai UDMR.

Cererea de revocare a lui Geoană de la şefia Senatului a fost depusă (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Cei şapte senatori independenţi care au semnat cererea sunt: Liviu Câmpanu, Corneliu Grosu, Ovidius Mărcuţianu, Laurenţiu Chirvăsuţă, Cezar Măgureanu, Vasile Nedelcu şi Sorin Chivu, iar din partea UDMR au semnat Albert Almos şi Gyerko Laszlo.

Senatorul PDL Iulian Urban a declarat că numărul mic de semnături din partea grupului parlamentar al UDMR se explică prin faptul că cei mai mulţi dintre senatori au plecat încă de miercuri în teritoriu.

Iulian Urban a declarat că cererea PDL a fost depusă la ora 12.00, neputând fi aşteptaţi şi ceilalți colegi care sunt deja plecaţi în teritoriu.

"Chiar vă invităm ca pe restul senatorilor de la UDMR sau de la independenţi - şi avem şi noi trei senatori care nu au semnat - să îi sunaţi şi să vedeţi că susţin această solicitare, însă pur şi simplu au plecat în teritoriu şi nu au putut să se întoarcă până astăzi la 12.00, când noi ne-am angajat să o depunem", a spus senatorul PDL.

Urban a mai declarat că de la PSD nu a semnat deocamdată nimeni, însă stenograma şedinţei lucrărilor Senatului din 10 martie va demonstra dinamica votului care se va da.

"Noi bănuim că există (senatori PSD care susţin demersul PDL de revocare din funcție a lui Mircea Geoană, n.r.). De exemplu, există independenţi, cum este domnul Cristian Diaconescu, care pur şi simplu nu a apucat să vină să semneze. Există aceşti social-democtraţi, dar ei au spus că preferă să se exprime prin vot, în plenul Senatului, atunci când stenograma va arăta modul în care ei privesc această problemă", a menţionat el.

Liderul grupului PDL din Senat, Traian Constantin Igaş, a anunţat, miercuri, în plenul Senatului, că în urma refuzului de a supune la vot cererea independenţilor privind locurile în comisii, PDL va iniţia procedura de suspendare a lui Mircea Geoană (PSD) din funcţia de preşedinte al Senatului.



comentează şi tu Momentan sunt 4 comentarii
Taguri:
PDL ,
GEOANĂ ,
SENAT ,
revocare geoana
COMENTARII
  • Coletta 8 mar 2010

    Dl. Geoana este victima sigura pentru orice conjuctura politica, s-a nascut sub o stea care pana acum s-a dovedit retrograda. Despre competenta lui, numai de rau, asta se stie si se manipuleaza, cat despre naivitatea lui se stie de catre publicul larg. Cred ca daca asi fi fost imbecila sa-l votez, dupa noaptea alegerilor si circul facut, mi-as fi tras un glont simbolic in creier, m-a ferit Dumnezeu caruia ii multumesc pentru uzul ratiunii si gandire limpede.

  • Bafta! 4 mar 2010

    Sper sa nu-l mai vad o bucata de vreme pe papagalul asta!

  • tyger 4 mar 2010

    Primul care este de acord cu revocarea d-lui Geoana este ponta.. Rafuielile din psd nu s-au sfarsit iar mircea va fi redus la zero in cel mai scurt timp.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa