- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- AH1N1
- Revista presei
Cezar Preda a cerut liderilor PDL explicaţii despre relaţia cu PSD la euroalegeri
Vicepreşedintele PDL Cezar Preda le-a cerut, sâmbătă, liderilor partidului explicaţii despre relaţia cu partenerii din PSD la alegerile europarlamentare şi le-a amintit acestora că preşedintele Traian Băsescu a avertizat anul trecut că blatul este cel mai nociv în alegeri.
Surse participante la reuniunea liderilor PDL cu parlamentarii partidului au declarat, pentru MEDIAFAX, că vicepreşedintele Cezar Preda a avut în cadrul acestei şedinţe o intervenţie "extrem de directă".
Deputatul Cezar Preda, lider al PDL Buzău, l-a întrebat pe premierul Emil Boc de ce se întârzie numirea secretarilor de stat, deşi Guvernul a fost învestit în funcţie de aproape o lună. El a întrebat care sunt motivele acestei întârzieri nejustificate.
Preda a mai cerut explicaţii liderilor PDL despre relaţia partidului cu partenerii de guvernare de la PSD, în alegerile europarlamentare, care urmează să aibă loc în luna iunie.
"Pe fundalul acestei întrebări, Preda a amintit că, la alegerile locale din 2008, preşedintele Traian Băsescu a avertizat că blatul este cel mai nociv lucru în alegeri", au mai spus sursele citate.
Acestea au arătat că liderul PDL Buzău le-a spus miniştrilor partidului că toate promisiunile electorale ale partidului trebuie respectate: pensiile pentru agricultori, pensiile pentru grupele 1 şi 2 de muncă, majorarea salariilor profesorilor .
-
Jaf armat la o casă de pariuri sportive din Mangalia
Social ieri, 23:04
Două persoane mascate au pătruns, marţi noapte, într-o agenţie de pariuri sportive, din municipiul Mangalia, de unde, sub ameninţarea unei arme asupra unui casier, au furat 7.000 de lei. citeşte tot
-
Zăpada din Capitală, depozitată în 17 locuri şi 200 de canale mari colectoare ale Apa Nova
Social ieri, 22:56
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, marţi seară, că zapada va fi depozitată în 17 locuri din Bucureşti şi în cele 200 de canale mari colectoare ale companiei Apa Nova, deoarece municipalitatea nu a primit aviz de mediu pentru aruncarea zăpezii în râul Dâmboviţa. citeşte tot
-
Automobile Dacia a avut anul trecut un profit de 230,28 milioane lei
Constructorul de automobile Dacia, parte a grupului francez Renault, a avut anul trecut un profit de 230,28 milioane lei, în creştere cu 3,7% faţă de 2008, conform datelor publicate de companie într-un proiect de fuziune cu Auto Chassis International România. citeşte tot
-
Orban: Voi anunţa cu 48 de ore înainte de Congres funcţia pentru care voi candida
Politic ieri, 21:38
Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi seară, că va anunţa public funcţia la care va candida la Congresul extraordinar din martie, cu 48 de ore înainte de începerea Congresului, precizând că afirmaţia sa privind liberalismul nu s-a referit la Crin Antonescu. citeşte tot
-
Risc însemnat de avalanşe şi trasee închise în Masivul Bucegi
Social ieri, 21:33
Salvamontiştii din Buşteni le reamintesc turiştilor că în această perioadă toate traseele din Masivul Bucegi sunt închise şi anunţă că pe toate văile din Bucegi există risc însemnat de producere a unor avalanşe, în condiţiile în care în unele zone stratul de zăpadă atinge un metru şi jumătate. citeşte tot
-
Toate drumurile din judeţul Prahova au fost redeschise circulaţiei
Social ieri, 21:27
Toate drumurile din judeţul Prahova au fost redeschise circulaţiei, marţi după-amiază, drumarii reuşind să deszăpezească ultimele şase tronsoane de drum care, în cursul dimineţii, erau blocate total sau parţial din cauza troienelor. citeşte tot
-
Sibiu: Atenţionare privind intensificări ale vântului, pentru următoarele două zile
Social ieri, 20:39
Prefectul judeţului Sibiu, Constantin Trihenea, a cerut, marţi, tuturor instituţiilor să fie pregătite de intervenţie, întrucât în judeţ au fost prognozate, pentru următoarele două zile, intensificări ale vântului, viteza acestuia putând să depăşească o sută de kilometri la oră în zona sudică. citeşte tot
-
Mai puţine posturi şi direcţii în MECTS, conform noii organizări
Social ieri, 20:12
Numărul total de posturi din cadrul MECTS, inclusiv Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret va fi de 691, cu 139 mai puţin decât totalul celor din fostul minister al Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi fostul minister al Tineretului şi Sportului, potrivit organigramei instituţiei. citeşte tot
-
98% dintre plantele care se vând în magazinele de vise sunt periculoase
Social ieri, 20:02
Aproape 98% din produsele etnobotanice, vândute în magazinele de profil, prezintă pericol pentru sănătate, fiind vorba de plante cu efect halucinogen, dar şi de plante obişnuite, stropite cu substanţe interzise, a declarat pentru MEDIAFAX, vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor, Clara Popescu. citeşte tot











pnl o sa existe si dupa disparitia lui patriciu, fiindca se bazeaza pe o doctrina si un sistem de valori: liberalismul. dar pd-l o sa dispara in cosul de gunoi al istoriei odata cu carmaciul autoritar basescu fiindca nu are alta doctrina in afara de demagogie si populism ieftin
singurul medicament pt prostie, fanatism shi pupincurism e cianura
cezar preda, un mare, mare mare , mare ,demagog. daca il asculti, ti se face pur si simplu greata, sa traiti bine(adica mizerabil) voi, mintea voastra ingusta si stapanul vostru chilug, pe care il veti realege probabil la nesfarsit, dupa ce va modifica constitutia