Cezar Preda: Nominalizarea lui Meleşcanu la MAE, răsplată pentru sprijinirea lui Ponta

Nominalizarea lui Teodor Meleşcanu pentru postul de ministru de Externe este "o răsplată" pe care premierul Victor Ponta i-o acordă fostului şef al SIE pentru sprijinul obţinut de la acesta şi nu va rezolva disfuncţionalitatea privind votul din 16 noiembrie, a declarat, luni, Cezar Preda (PDL).

273 afișări
Imaginea articolului Cezar Preda: Nominalizarea lui Meleşcanu la MAE, răsplată pentru sprijinirea lui Ponta

Cezar Preda (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Este o răsplată faţă de sprijinul lui Meleşcanu faţă de Ponta. Nominalizarea lui Meleşcanu pentru postul de ministru al Afacerilor Externe nu va rezolva nicio problemă din ceea ce înseamnă disfuncţionalitatea la vot din 16 noiembrie, mii de români nu vor putea vota", a precizat, pentru MEDIAFAX, deputatul PDL Cezar Preda.

Titus Corlăţean a anunţat, luni, că l-a informat pe premierul Victor Ponta că a decis să-şi depună mandatul de ministru, menţionând că MAE îşi menţine poziţia că nu există baze legale pentru înfiinţarea de noi secţii de votare în străinătate la turul al doilea.

Corlăţean a spus că în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 23.58, s-a primit la MAE, pe fax, un comunicat BEC în care se preciza că nu există niciun impediment legal pentru organizarea de noi secţii de votare. El a precizat că în hotărârea anterioară a BEC, act cu forţă juridică, nu există precizarea din comunicat, iar comunicatul nu are forţă juridică.

El a mai adăugat că MAE îşi menţine poziţia că nu există baze legale pentru înfiinţarea de noi secţii de votare în străinătate la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Corlăţean a mai spus că nu acceptă ca MAE să fie implicat în jocul electoral al "domnilor Băsescu şi Iohannis".

Ulterior, premierul Victor Ponta a anunţat că i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu nominalizarea lui Teodor Meleşcanu pentru postul de ministru al Afacerilor Externe.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici