Cezar Preda: Oricine e incompetent sau corupt în PDL trebuie să plece

Vicepreşedintele PDLCezar Preda, deputat de Buzău, a declarat că persoanele incompetente şi corupte din formaţiunea democrat-liberală trebuie să plece din partid indiferent de funcţia pe care se află, adăugând că, personal, se gândeşte "în fiecare zi la remaniere".

39 afișări
Imaginea articolului Cezar Preda: Oricine e incompetent sau corupt în PDL trebuie să plece

Cezar Preda: Oricine e incompetent sau corupt în PDL trebuie să plece (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

Liderul PDL a spus, într-o conferinţă de presă, la Buzău că se gândeşte la remanierea Guvernului în fiecare zi, deşi nu este în competenţa sa, ci a premierului Emil Boc.

"Nu este în atributul meu remanierea, ci în atributul prim-ministrului. Eu mă gândesc în fiecare zi la remaniere. Cu mintea mea, poate nu e o minte care vede global aşa de bine cum văd alţii, dar mintea mea spune că în fiecare zi trebuie să remaniem pe câte unul căruia noi îi spunem să facă ceva, iar el se face că plouă sau că nu-l interesează ceva şi ne explică nouă că nu se poate. Mă gândesc, dar nu e treaba mea, ci a premierului", a afirmat Cezar Preda.

Vicepreşedintele PDL a adăugat că "persoanele incompetente şi corupte trebuie să plece din partid" întrucât PDL este un partid solidar cu echipa de guvernare, însă nu va accepta să transfere asupra întregii formaţiuni eticheta de corupţie şi incompetenţă.

"PDL e un partid solidar cu o echipă de guvernare, dar nu o să acceptăm niciodată să se transfere asupra întregului partid eticheta de corupţie şi incompetenţă. Oricine e incompetent sau corupt în PDL trebuie să plece indiferent de funcţia ocupată. E o situaţie destul de grea care priveşte Partidul Democrat Liberal. Este inadmisibil şi o mare jignire să apari în ochii opiniei publice, a mass-media şi cetăţenilor României ca un partid corupt şi incompetent. PDL este format din câteva sute de mii de membri, oameni cinstiţi, responsabili. PDL s-a lansat în lupta politică tocmai criticând corupţia generalizată a partidului stat, a PSD. Trebuie să facem tot ce depinde de noi ca membri pentru ca această anatemă să nu pice pe PDL şi să eliminăm imediat oamenii care aduc acestui partid imaginea jignitoare de partid corupt şi incompetent", a spus deputatul de Buzău.

De asemnea, Cezar Preda a precizat că partidul din care face parte şi Guvernul trebuie să recapete încrederea oamenilor, acesta recomandându-le miniştrilor actuali să iasă în hypermarket-uri, pentru a testa reacţiile populaţiei, pentru a încerca să discute cu oamenii şi să le explice măsurile pe care au de gând să le aplice.

"Cuvântul cheie la ora actuală în România e încrederea. Dacă avem această chestiune bine stabilită şi încrederea există în ceva prezentat vom depăşi. Cum se testează încrederea? Nu se testează nici în Palatul Victoria, nici în Modrogan, nici în Parlmant. Când un ministru iese în asemenea condiţii în hypermarket-uri, cu familia la cumpărături, aşa se testează încrederea, văzând dacă îi huiduieşte lumea sau nu. Şi atunci vedem dacă există încrederea popoulaţiei", a mai spus Preda.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici